Acasă Politic România susține deplin prioritățile Poloniei la conducerea Consiliului UE

România susține deplin prioritățile Poloniei la conducerea Consiliului UE

DISTRIBUIȚI

Ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu a participat joi, 30 ianuarie 2025, la evenimentul de lansare la București a Președinției poloneze a Consiliului Uniunii Europene. La reuniune au participat ambasadorul Republicii Polone la București, Paweł Soloch, ambasadori și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București.

În intervenția sa, ministrul afacerilor externe a exprimat susținerea deplină a României pentru prioritățile Președinției poloneze a Consiliului UE, axate pe consolidarea securității europene, și a evidențiat importanța menținerii unității Uniunii la debutul unui nou ciclu instituțional, dar și în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și al evoluțiilor complexe în plan internațional.

De asemenea, a arătat că obiectivul consolidării securității europene trebuie să se traducă în demersuri europene ferme şi coordonate pentru continuarea sprijinului multidimensional al UE pentru Ucraina, avansarea procesului extinderii, atât în ceea ce privește candidații estici, cât şi cei din Balcanii de Vest, protejarea valorilor europene și a statului de drept, precum şi pentru contracararea dezinformării și a amenințărilor hibride care afectează societățile democratice europene.

Referindu-se la procesul de extindere, ministrul român a exprimat în mod deosebit susținerea pentru avansarea parcursului european al Ucrainei şi Republicii Moldova, prin deschiderea cel puțin a unui Cluster de negociere pe durata mandatului Președinției poloneze a Consiliului UE. Referitor la Republica Moldova, a reiterat sprijinul constant oferit de România autorităților de la Chișinău, prin furnizarea de energie electrică și gaz, precum și prin promovarea constantă la nivel european a necesității creșterii susținerii UE pentru acest stat din partea statelor membre şi a instituțiilor europene. A evocat, în context, anunțul Comisiei Europene privind acordarea unui sprijin financiar suplimentar de 30 de milioane de euro pentru gestionarea crizei energetice.

Ministrul Emil Hurezeanu a evidențiat, totodată, importanța reflecției privind viitorul politicilor europene, în vederea întăririi capacității de acțiune a Uniunii şi a pregătirii sale pentru a primi cât mai curând posibil noi state membre. A accentuat, din acest punct de vedere, relevanța discuțiilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual, consolidarea competitivității europene, în paralel cu întărirea proceselor de convergență şi a coeziunii Uniunii. A subliniat, de asemenea, sprijinul României pentru consolidarea acțiunii comune în domeniul apărării, în complementaritate cu NATO, pentru inițiativele vizând consolidarea rezilienței UE și a pregătirii și răspunsului la crize. A reiterat şi interesul României pentru adoptarea unei Strategii a Uniunii Europene privind Marea Neagră.

În ceea ce privește relațiile UE-SUA, ministrul afacerilor externe a exprimat susținerea pentru un parteneriat transatlantic solid şi pentru menținerea unei coordonări strânse în dialogul cu noua administrație americană, aspecte esențiale în actualul context geopolitic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here