Antuanela ROȘIORU
Am citit recent postarea pe Facebook a unei cunoștințe care locuiește de mai mulți ani în afara țării. Pentru că știu munca pe care o depune în comunitatea românească în care trăiește, i-am înțeles și amărăciunea care răzbătea din cuvintele sale. Întrucât mi-a dat voie să o citez, redau, partial, textul său: ”… O piscină într-un sat din Botoșani (…). 20 de persoane, cu tot cu noi. Trei limbi străine, niciuna nu e limba română, toate personajele de etnie română, niciuna străină! Mă gândesc dacă e cazul să încep o conversație în greacă, să arătăm că și noi suntem străineze. E târziu deja, am vorbit românește… Îmi rămâne să deschid mașina, de pe șezlong, să vadă lumea că aia nouă e a mea, dar cred că nici asta nu impresionează. Nu are volan pe dreapta, nu-i merțan, BMW sau Audi. Mă afund în cartea mea și cu asta îi dau gata. Nimeni nu are carte. La propriu și la figurat!”
Trist, dar adevărat… Mi-am amintit o experiență similară de la începutul anilor 90 când, întorcându-mă din Franța, am constatat că, în avionul plin cu români, niciunul nu vorbea românește.
Apropo! Pe 31 august este Ziua Limbii Române! Sursa foto: Ziarul de Vrancea
