Acasă Social Românii cred că nu pot fi păcăliți cu știrile false

Românii cred că nu pot fi păcăliți cu știrile false

DISTRIBUIȚI

Circa 80% dintre români se declară încrezători (o bună parte dintre aceștia chiar ”foarte încrezători”) că vor descoperi o știre falsă atunci când se vor întâlni cu ea. Și nici nu sunt așa de rare ocaziile, dat fiind că aproape junătate dintre cetățeni spun că au întâlnit aproape zilnic o informație falsă sau o denaturare grosolană a realității, scrie EurActiv.ro.

Uniunea Europeană încearcă să intensifice lupta cu dezinformarea online, iar experții consultați de Comisie recomandă adoptarea unui cod de principii la care să adere platformele online și rețelele de socializare.

În opinia europenilor, Rusia este principalul ”furnizor” de dezinformări, dar nu singurul. De altfel, Moscova acuză la rândul ei țările UE de propagandă.

Cel mai recent caz – încercarea de asasinare a spionului Serghei Skripal. Kremlinul califică drept ”propagandă” informațiile privind implicarea Rusiei în atacul cu agent neurotoxic, în timp ce Theresa May a afirmat în Parlamentul britanic că această implicare este ”foarte probabilă”.

De altfel, rușii neagă și implicarea în conflictul din Ucraina, dar europenii îi consideră încă principalii vinovați și Consiliul UE a prelungit, pentru șase luni, sancâiunile applicate Rusiei din cauza anexării ilegale a Crimeei și a implicării în luptele dintre armata ucraineană și separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here