Primaria Capitalei: Proiectul “Oxigen pentru Bucuresti” va fi modificat prin introducerea obligativitatii taxei in cazul tuturor masinilor puternic poluante – non Euro, Euro 1 si Euro 2-, indiferent daca sunt inmatriculate in Capitala sau in alte orase, pentru circulatia in afara centrului. In centrul Bucurestiului raman interzise toate masinile non Euro, Euro 1 si Euro 2
Proiectul de hotarare privind introducerea vinietelor electronice de utilizare a drumurilor publice din Capitala, aflat in consultare publica, este un subiect de mare interes pentru bucuresteni, care ar trebui sa participe activ cu propuneri si observatii de imbunatatire sau de completare a actului normativ.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea: ”Cu totii suntem conştienţi că atat autoritatea locala cat si cetatenii trebuie sa luam masuri impotriva poluarii si implicit a aglomeratiei. Am primit pana in prezent aproape 1.000 de mesaje in legatura cu acest proiect, pe care le-am analizat impreuna cu specialistii Primariei Capitalei.
Astfel, principalele modificari pe care le avem in vedere se refera la criteriile de aplicare a vinietei si anume: proprietarii autoturismelor nu vor mai plati vinieta in functie de orasul de inmatriculare, ci doar in functie de norma de poluare. Asadar se va elimina criteriul neinmatricularii in Bucuresti, dar se va inaspri criteriul normei de poluare! Astfel, in centrul orasului nu vor mai putea intra autoturismele Non Euro, Euro 1 si Euro 2, iar pentru restul teritoriului toti vor plati taxa de poluare daca au masini Non Euro, Euro 1 sau Euro 2”.
De asemenea, Firea a mai explicat ca, împreună cu specialiştii în mediu şi mobilitate, se cauta solutii pentru rezidentii din zona centrala a Capitalei, care sunt proprietari ai unor masini Non Euro, Euro 1 si Euro 2.
Totodata, Primaria Capitalei este in dialog atat cu firmele care detin taximetre, firmele de constructii si de turism care detin autocare si microbuze, astfel incat sa se poata identifica cele mai bune solutii antipoluare, asa cum s-a intamplat in toate capitalele europene.