Acasă Cultura S-a stins Lucian Avramescu

S-a stins Lucian Avramescu

DISTRIBUIȚI

*Patriarhia a dat un răspuns binevoitor cererii de a fi lăsat spre hodină între lucrările cioplite de țărani, care compun Muzeul Pietrei

Tristă duminică  de  12 decembrie , Anul Domnului 2021! La ceasurile la care în biserici au bătut  clopotele  slujbelor de utrenie, a căror sfinţenie se împleteşte cu zori de ziuă  şi  aurore cereşti,   lumina vieţii  pământene a  scriitorului  şi jurnalistului  Lucian Avramescu, director al Agenţiei AMPRESS , a  început să  se preschimbe, pentru totdeauna,  în  înalte scânteieri de stele şi în flacăra lumânărilor de  veşnică pomenire. Aproape de ceasurile opt ale zilei,  ultima  sa respiraţie s-a stins şi atât de iubitorul de viaţă, de oameni şi de scris poet a plecat să  spună, pentru o eternitate, „Buni zori”  îngerilor şi sfinţilor, sub ocrotirea Maicii Domnului,  cea  căreia i-a înălţat, în livada cu meri a casei sale muzeu de la Sângeru, un sfânt lăcaş zidit în piatră. Şi în înlăcrimarea de necuprins în toate  cuvintele dureroase ale  lumii  a fiicei sale Ana Luciana şi a soţiei sale, Giorgiana Radu-Avramescu, atât de greu încercate, şi la fel a  familiei. Şi i-a fost rânduit poetului Lucian Avramescu  să plece  nu numai exact la vremea la care, sub apăsarea  necunoscutei suferinţe ce i-a preschimbat, de aproape doi ani,  frumosul dar al vorbirii într-o adâncă tăcere , a ales să  continue să  vorbească acelora care i-au iubit   şi îi iubesc scrisul trimiţându-le , fără excepţie,  în fiecare dimineaţă, un mesaj de suflet, ci şi în perioada din an în care se crede că aceia care mor merg direct în Rai, uşile acestuia fiind deschise sufletelor care părăsesc lumea şi se înalţă la cer, căci Dumnezeu le va ierta totul şi le  va aşeza alături de îngeri. Fiindcă se spune că în Postul Crăciunului mor doar oamenii buni, desăvârșiți și fără de vină. Şi poate că,  după rânduiala celor sfinte, şi  sufletul atât de luminos al scriitorului Lucian Avramescu e ţinut de îngerul de la botez lângă trup  pentru o zi şi o noapte, iar apoi acest înger păzitor îl va însoţi prin toate locurile plaiurilor sale natale pe care le-a iubit atât de mult  şi, pentru că sufletul  acesta merge „ca gândul şi ca fulgerul” , şi  prin toată lumea aceasta mare  pe unde jurnalistul Lucian Avramescu a ajuns , lăsând frumoase  şi inedite mărturii scrise, pentru ca , în cea de-a treia zi ,  sufletul său să înceapă să urce, însoţit de încă şase îngeri, spre a trece, neoprit ,  prin cele 24 de vămi, aşa cum le e îngăduit acelora care  se săvârşesc din viaţa pământeană în Postul Crăciunului.

O viaţă pământeană  despre care a avut încredinţarea că „ atunci când inspiri prima gură de aer, acea înghițitură vitală rămâne în tine pentru totdeauna, de aceea te simți bine acolo unde te-ai născut. Acolo îți regăsești amprenta cosmică, pentru că la prima inspirație tragi în tine nu doar aerul, ci cosmosul cu luna şi stelele, universul întreg”.  Cosmosul acesta l-a aşezat scriitorul Lucian Avramescu   în cuvintele cărora le-a ştiut atât de bine înţelesurile, transformându-le  în vers,  în proză, în  articole de presă  şi în sinceră confesiune, dar şi în miile de pietre adunate în unicitatea unui muzeu donat, pe cheltuială, strădanie şi ardere sufletească până la ultima respiraţie , poporului român. Universul acesta de spiritualitate şi omenesc deopotrivă l-a aşezat la temelia unei biserici închinate Maicii Domnului, lângă care şi-a construit propria criptă  cerând  dezlegare  să fie înmormântat între pietrele pe care le-a adunat cu atâta iubire încât, după cum a mărturisit nu o dată,  „Vorbesc nu cu vocale și consoane, ci cu pietre, cuvintele mele sunt pietre”. Şi ,  spre lauda sa,   Patriarhia a dat, până la urmă ,  un răspuns binevoitor cererii de a fi lăsat spre hodină între lucrările cioplite de țărani, care compun Muzeul Pietrei şi vrem să credem că  autorităţile bisericeşti locale vor împlini această dezlegare. Spre a fi vegheat de crucile   pe care le-a salvat din toate locurile în care  zăceaua în uitare şi ignoranţă, dar şi de merii roditori ai livezii  la rădăcina căreia poetul Lucian Avramescu  a aşezat nu numai priceperea căpătată în studiile sale  de arhitectură peisageră , ci şi   întreaga sa trăire iubitoare şi uimire în faţa miracolului naturii care  transformă o sămânţă într-o floare , un boboc într-un splendid trandafir şi un ram în rod bogat. De zidurile bisericii clădite după  închipuirile şi schiţele sale, dar mai ales după marea sa dorinţă de a o închina Maicii Domnului, de refăcuţii pereţi ai casei  în care a locuit , devenită  muzeu şi alăturând istoriei tragice toată frumoasa sa zbatere de continuator al unei familii legate de comunitate, de oameni

„Voi fi o piatră între cele trei mii de pietre din cerul de iarbă, oglindă a cerului înstelat de sus, i-a scris poetul Lucian Avramescu  Întâiului Stătător al Bisericii Ortodoxe Române şi, la 73 de ani , fiind născut la 14 august 1948, a fost rânduit, la ceasuri de sfântă duminică şi utrenie,  ca  ultima sa respiraţie să-i împietrească pe chip.

Cum spune Sfânta Scriptură  “ Se va întoarce ţărână în pământ, de unde s-a luat, şi duhul se va întoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el” . Pe pământ sunt zile, nopţi şi ani, în mormânt e veşnicie… Anii poetului Lucian Avramescu se aşază în pietre şi în neuitarea pe care o binemerită.

Şi dacă, după învăţătura creştină, „aceasta este judecata lui Dumnezeu, ce nu ţi se cade ţie a cunoaşte.”, de datoria acelora care i-au iubit şi îi iubesc versurile, cărţile, editorialele şi pamfletele  atât de cuprinzătoare şi de pătrunzătoare,  de ironice şi autoironice, cu umor fin şi har cu asupră de măsură, înălţătoarele momente ale serbărilor   de pe  stadioanele pline de  oameni de toate vârstele, dar mai ales de tineri  cuceriţi de   poeziile şi cântecele scrise pe versurile sale, de harul său de a ajunge la inimi şi a deschide minţile spre noi înţelegeri, cuvintele, dar şi tăcerile, rămâne una singură : aceea a unei neuitări ce  nu  va lăsa praful să se aştearnă peste memoria şi scrisul său.

*O scurtă biografie a marelui iubitor de cuvinte, oameni şi pietre

Poetul si jurnalistul Lucian Avramescu s-a născut la 14 august 1948 în comuna Sângeru, judeţul Prahova.

A fost  licenţiat în Arhitectură peisageră şi ziaristică,  făcînd studii postuniversitare la Intercultura – Italia.

A debut în presa literară  în anul  1970,  fiind redactor  la publicaţia „Orizont” Vâlcea  (1971-1978),  şef de secţie şi redactor-șef adjunct la  ziarul Scânteia Tineretului, unde, în perioada 1981-1985, a condus cenaclul „Serbările Scânteii Tineretului”; redactor-şef al revistei „Slast” în perioada 1986-1989; fondator şi redactor-şef al ziarului „Tineretul Liber”, primul ziar tiparit în zilele Revoluţiei din 1989 în fosta Casă a Scânteii.  Este fondator al Agenţiei de ştiri A.M. PRESS – 1991, prima agenţie de presă cu capital privat înființată dupa 1989. Cititorii ziarului „PRAHOVA”  au  privilegiul de a-i fi putut  citi săptămănal editorialele şi versurile  în paginile sale, iar în ultimii ani  filele jurnalului devenit „Confesiunile unui mut care a vorbit cândva” şi mărturiile legate de zidirea Muzeului Pietrei şi ai Bisericii din livadă, care au dat   greutate  paginilor tipărite  şi  îşi află loc de seamă în istoria şi în  arhiva publicaţiei.

Volumelor de versuri- între care „ Bună seara, iubito” a devenit imn al multor generaţii, notelor de călătorie, antologiilor, eseurilor  şi pamfletelor jurnalistice ( „Poeme” – Editura Albatros (1975), „Stele pe dealuri”, Editura Scrisul Românesc (1976), „Transplantul de albastru”, Editura Sport-Turism (1976), „Un liber albatros” (1978), „Ei, aș! Spunea poetul” (1979), „Nu cer iertare”, trilogie (1981-1983, 1985), Editura Eminescu; „Această generație” – poezii in limba greacă, Editura Athena, Grecia (1985), „Bună seara, iubito”, volumul I, Editura Eminescu (1986), „Bună seara, iubito”, volumul II, Editura A.M. PRESS (2000), li se alătură romanul „  Despre singurătate „ şi   mărturisirea sa publică devenită  „Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”. Prima carte pentru copii, „Bucurii cu poezii”,  a fost  scrisă împreună cu fiica sa cea mică Ana Luciana Avramescu ( 2016),  „Cartea cărților Borsecului”  este o amplă monografie literară a unui izvor cât o istorie (2016), cărora le-a  urmat  un volum de aproape 600 de pagini care cuprinde și prima piesă de teatru scrisă de Lucian Avramescu- „Cartea fără nume”, iar piesa de teatru  care-l deschide, „Să nu furi niciodată o mireasă”.

De notat şi câteva  detalii privind activitatea  sa socială: membru in Uniunea Scriitorilor din România (din 1979), Asociaţia Culturală de Prietenie România-Israel(membru fondator), membru fondator şi membru în Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă,  unde a îndeplinit și funcția de vicepreședinte; Cetățean de onoare al municipiului Ploiești și al orașului Vălenii de Munte, unde a urmat liceul.

A fost distins cu  „Premiul de debut pentru poezie”, Editura Albatros (1975), „Premiul pentru scriitorii tineri” (1979). Premiul de Excelență „Nichita Stănescu” pentru întreaga operă literară. Peste 200 de poezii au devenit cântece iubite de un public larg.

Este tradus și publicat în reviste literare sau în antologii din Polonia, Bulgaria, Rusia, Israel, China, Anglia, Irak, SUA, Germania, Franta, Olanda, Turcia, Iugoslavia. A fost tradus chiar și în limba kurdă.

Sursa: www.ampress.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

fifteen − 4 =