Acasă Politic Să ne cunoaștem mai bine candidații

Să ne cunoaștem mai bine candidații

DISTRIBUIȚI

Inițiativa România a lansat www.romania-alege.ro. 38 de candidați eligibili cu probleme de integritate, adversari ai statului de drept sau ai valorilor europene vor să ajungă în Parlamentul European

România Alege, ediția pentru Alegerile pentru Parlamentul European din 2019, este un proiect de informare publică electorală și de prezentare a candidaților eligibili, programelor electorale, a istoriei politice a partidelor care participă la acest scrutin și a rezultatelor electorale din 2007 până astăzi, rolul Parlamentului European, drepturilor și obligațiilor legale ale alegătorului în ziua votului atât pentru Parlamentul European cât și pentru Referendumul pentru Justiție. România Alege este un ghid complet al alegătorului la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019..

Inițiativa România a analizat 75 de candidați eligibili (cu șanse de a primi un mandat de europarlamentar), în baza sondajelor de opinie, realizate până la mijlocul lunii aprilie. Este vorba de 15 candidati din partea Partidului Social Democrat, 15 candidați din partea Partidului Național Liberal, 12 candidați din partea Alianței 2020 USR PLUS, 8 candidați din partea Alianței Democraților și Liberalilor – ALDE, 6 candidați din partea Partidului Mișcarea Populară, 6 candidați din partea Partidului PRO România, 4 candidați din partea Uniunii Democrate Maghiare din România, câte un candidat din partea Partidului PRODEMO, Partidului România Unită, Partidului Socialist Român, Partidului Social Democrat Independent, Uniunii Naționale pentru Progresul României, Blocului Unității Naționale – BUN, candidații independenți, Gregoriana-Carmen Tudoran, George-Nicolae Simion, Peter Costea.

Pentru fiecare dintre candidați s-a făcut o evaluare de risc pe baza informațiilor privind integritatea (e.g. probleme penale, incompatibilități, conflicte de interese sau alte fapte grave), atitudinea față de statul de drept (e.g. inițiative legislative de amputare a puterii judecătorești sau de dezincriminare a unor fapte penale în interes partinic, voturi împotriva cererilor parchetelor de ridicare a imunității parlamentarilor, voturi pentru modifcarea Codurilor Penale și legilor justiției din ultimii ani) și atitudinea față de valorile europene (declarații și inițiative, acțiuni împotriva demnității umane, libertății, democrației, egalității, drepturilor omului).

Rezultate:

14 candidați dintre cei 15 candidați eligibili ai PSD sunt în cel puțin una dintre aceste situații: au probleme de integritate publică, au întreprins acțiuni /declarații împotriva statului de drept sau împotriva valorilor europene.

7 candidați dintre cei 8 candidați eligibili ai ALDE sunt în cel puțin una dintre aceste situații: au probleme de integritate publică,  au întreprins acțiuni /declarații împotriva statului de drept sau împotriva valorilor europene.

5 candidați dintre cei 15 candidați eligibili din partea PNL sunt în cel puțin una dintre aceste situații: au probleme de integritate publică, au întreprins acțiuni /declarații împotriva valorilor europene.

3 candidați dintre cei 6 candidați eligibili ai PRO România sunt în cel puțin una dintre aceste situații: au probleme de integritate publică, au întreprins acțiuni /declarații împotriva statului de drept sau împotriva valorilor europene.

2 candidați dintre cei 6 candidați eligibili ai PMP sunt în cel puțin una dintre aceste situații: au probleme de integritate publică, au întreprins acțiuni /declarații împotriva statului de drept sau împotriva valorilor europene.

1 candidat dintre cei 12 candidați eligibili ai Alianței 2020 USR PLUS a avut declarații împotriva valorilor europene.

Candidatul eligibil PRO Demo a avut declarații împotriva împotriva valorilor europene.

Candidatul elibigil PSR a avut declarații împotriva statului de drept și împotriva valorilor europene.

Candidatul eligibil PRU a avut declarații împotriva statului de drept și împotriva valorilor europene.

Candidatul eligibil UNPR are probleme de integritate.

2 din cei 3 candidați independenți au avut declarații și inițiative care contravin valorilor europene.

Risc Integritate: La această categorie sunt marcați 1) cu Risc ridicat: candidații urmăriți penal, trimiși în judecată, condamnați penal nedefinitiv sau definitiv, incompatibili, în conflict de interese sau implicați în situații foarte grave cu potențial penal; 2) cu Risc mediu: candidații implicați în alte situații grave care pun sub semnul întrebării integritatea lor; 3) cu Risc minim: candidații fără probleme definite anterior.

Risc Stat de drept: La această categorie sunt marcați 1) cu Risc ridicat: candidații cu inițiative legislative de limitare a atribuțiilor DNA, ANI, ICCJ sau de schimbare a legislației penale în sensul dezincriminării unor fapte penale pentru foloase personale sau partinice, cu voturi împotriva ridicării imunității colegilor parlamentari sau cu declarații repetate pentru subminarea credibilității instituțiilor judiciare independente; 2) cu Risc minim: candidații fără probleme definite anterior. Notă: nu există nivel de risc mediu la această categorie.

Risc Valori Europene: La această categorie sunt marcați : 1) Risc ridicat – exprimarea constantă, uneori virulentă, de poziții anti-europene, marcată de contestarea pe scară extinsă a obiectivelor și valorilor UE și promovarea unei retorici suveraniste. Declaratii si/sau actiuni publice impotriva valorilor europene, valorilor democratice, de natura iliberala; 2) Risc mediu – cel puțin o poziție anti-europeană exprimată și contestarea sporadică a unor obiective și valori ale UE, inclusiv prin poziționarea prea naționalistă; 3) Risc minim – nicio poziție publică antieuropeană exprimată, fiind permise cel mult scăpări contra unor obiective și valori ale UE, acoperite însă de angajamentul clar pro-european.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here