Acasă Info Local Săftica/Primul centru integrat din România pentru sprijinirea investigării violenței împotriva copiilor, inaugurat...

Săftica/Primul centru integrat din România pentru sprijinirea investigării violenței împotriva copiilor, inaugurat în Ilfov

DISTRIBUIȚI

La 2 mai 2022 a avut loc deschiderea primului centru multidisciplinar din România pentru sprijinirea investigării abuzurilor împotriva copiilor. Amenajat în localitatea Săftica, județul Ilfov, acest centru va permite specializarea unei echipe de profesioniști pregătiți să utilizeze instrumente științifice corelate cu standardele internaționale pentru investigarea diverselor abuzuri la care este supus un copil-victimă.

Partener al acestui proiect, Consiliul Județean Ilfov. a pus la dispoziție spațiul necesar amenajării și funcționării acestui centru și va suporta costurile administrative și de personal aferente, pe toată durata desfășurării proiectului.

Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov: ”Am citit recent că una din cinci victime din dosarele trimise în judecată de procurorii români este un copil. E tragic și șocant. Nu avem voie să închidem ochii la această statistică cumplită. Noi, Consiliul Județean Ilfov, am pus la dispoziție clădirea și suportăm cheltuielile de întreținere. Copiii vor fi audiați în prezența psihologilor și asistenților sociali de la DGASPC Ilfov, instituție aflată în subordinea noastră. Tot procesul de investigare se va desfășura după practici europene. Alături ne vor fi și specialiștii de la Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei. Iar activitatea centrului va fi coordonată de prim-procurorul județului Ilfov”.

Mihaela Toader, Administrator Public al județului Ilfov: ,,Copiii noștri au nevoie de sprijinul constant, nu numai al autorităților, dar mai ales al personalului de specialitate, cu atât mai mult cu cât vorbim despre copii care sunt într-o situație extrem de complicată. Mandatul nostru la Consiliul Județean Ilfov este sub sloganul Ilfov ca acasă, prin urmare am dezvoltat o serie de inițiative care vin în sprijinul copiilor, a celor care se află în sistemul de asistență socială și nu numai, iar demersul Asociației pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale s-a potrivit cu planurile noastre pentru următorii ani, în județul Ilfov. Prin acest proiect ne dorim să îmbunătățim serviciile de asistență socială, să formăm personalul, astfel încât să dispună de niște aptitudini suplimentare necesare în gestionarea cazurilor delicate”.

Răzvan Tomoiu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov: „Am pregătit un draft de ordin comun prin care să valorificăm imediat acest spațiu modern pentru toate investigațiile în care sunt implicați copiii”.

Mihaela Chiper, președintele Asociației pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale: ,,În acest proiect nu inovăm, ci adaptăm instrumente și metode care și-au dovedit eficiența peste tot în lume, din SUA și Europa de Vest, până în Coreea de Sud. Noi credem că știința în slujba justiției protejează un copil-victimă și, dincolo de aflarea adevărului, îl ajută să-și găsească echilibrul. Acest management central la procuror va permite articularea tuturor resurselor la care orice victimă are dreptul și ar trebui să aibă acces pentru a depăși momentul de criză. Informațiile rezultate din exploatarea centrului integrat pot genera politici locale de prevenție și reacții țintite în comunitățile vulnerabilizate inclusiv prin depistarea unui pradător sexual.”

Scopul principal al demersului este crearea și operaționalizarea unei infrastructuri-pilot, o structură dedicată investigării infracțiunilor sexuale, pentru a oferi asistență completă minorilor care sunt victime ale infracțiunilor sexuale. Infrastructura nou creată va fi realizată prin coordonarea practicilor investigative cu mijloacele medico-terapeutice, pentru a facilita realizarea procedurilor de intervievare, examinare medico-legală, evaluare psihologică și asistență terapeutică post-traumă a copiilor victime și martori și familiilor acestora, într-un singur loc și la standardele cerute de reglementările naționale și internaţionale privind protecţia victimelor vulnerabile.

Acest spațiu multidisciplinar va fi alcătuit din cameră de audiere, sală pentru asistență, cabinet medical și zonă de asistare socială și terapeutică, iar cabinetul de examinare medicală va fi dotat cu primul colposcop forenzic din România, un instrument care va permite obținerea de probe științifice, prin evidențierea și documentarea în imagini chiar și a celor mai mici leziuni de pe corp. Funcționalitatea acestei structuri va fi supervizată și coordonată de prim-procurorul județului Ilfov și de către un grup consultativ din care face parte câte un reprezentant al fiecărei instituții implicate în proiect. Toate procedurile operaționale vor avea în centru interesul copilului pentru stabilirea adevărului și asistarea sa medico-terapeutică.

Centrul integrat pentru sprijinirea investigării violenței împotriva copiilor de la Săftica reprezintă materializarea proiectului ,,Loc de Adevăr”, demarat de Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale și Asociația Zi de Bine, în parteneriat cu Consiliul Județean Ilfov, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Centrul Național pentru Sănătate Mintală și Luptă Antidrog și Asociația Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei. Perioada de implementare este de trei ani, cu posibilitate de prelungire anuală a protocolului semnat între părți. (18.02.2022-17.02.2025).

Acest demers este o extensie a unui proiect mai amplu demarat în cursul anului trecut de Asociația Zi de Bine, în colaborare cu Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale, în cadrul căruia au fost realizate șapte camere de audiere pentru minori, la Parchetele de pe lângă Tribunalele din județele Argeș, Sibiu, Mureș, Bacău, Constanța, Vâlcea și Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here