La 30 ianuarie 2017, polițiștii ilfoveni au efectuat cinci percheziții în vederea probării activității infracționale a patru persoane bănuite de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul comercializării de legume şi fructe.
În fapt, în perioada 2014 – 2016, cei în cauză au achiziționat din spațiul intracomunitar, prin intermediul unor firme de tip fantomă, legume și fructe, produse pe care le-au valorificat ulterior, fără a înregistra și declara organelor fiscale competente operațiunile reale efectuate, sustrăgându-se în acest mod de la plata taxelor către bugetul de stat. Astfel, a fost creat un prejudiciu de aproximativ un milion de euro.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea a doi bărbați, în vârstă de 30, respectiv 35 de ani.
Perchezițiile s-au desfășurat în județul Ilfov și municipiul București, într-un dosar penal instrumentat de către ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.