Consiliul Uniunii Europene a prelungit, până la 31 ianuarie 2024, sancțiunile care vizează sectoare specifice ale economiei Federației Ruse, introduse inițial în 2014 și extinse considerabil din februarie 2022, ca răspuns la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Sancțiunile vizează o gamă largă de domenii, inclusiv comerțul, sectorul financiar, tehnologia și produsele cu dublă utilizare, industria, transporturile și produsele de lux, precum și importul sau transferul de țiței transportat pe mare și de anumite produse petroliere din Rusia către UE, excluderea din SWIFT a mai multor bănci ruse și suspendarea activităților și a licențelor de radiodifuziune ale mai multor canale de dezinformare sprijinite de Kremlin. În plus, au fost introduse măsuri de întărire a capacității UE de a combate eludarea sancțiunilor.
De asemenea, o serie de restricții vizează relațiile economice cu Crimeea și orașul Sevastopol, anexate în mod ilegal, precum și cu zonele necontrolate de guvern din regiunile Donețk și Luhansk, dar și măsuri restrictive individuale (înghețarea activelor și restricții de călătorie) împotriva a numeroase persoane și entități, precum și măsuri diplomatice.
În total, UE a adoptat 11 pachete de sancțiuni împotriva Federației Ruse.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Consiliul Uniunii Europene a prelungit, până la 31 ianuarie 2024, sancțiunile care vizează sectoare specifice ale economiei Federației Ruse, introduse inițial în 2014 și extinse considerabil din februarie 2022, ca răspuns la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Sancțiunile vizează o gamă largă de domenii, inclusiv comerțul, sectorul financiar, tehnologia și produsele cu dublă utilizare, industria, transporturile […] Citeste mai mult […]