Polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, împreună cu poliţişti din cadrul Formaţiunilor de Ordine Publică – Ilfov continuă ”Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”.
La 22 mai, polițiștii din Ilfov, în colaborare cu cu lucrători din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog-Ilfov, au organizat o activitate cu caracter preventiv care a vizat segmente precum consumul de droguri, cu elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 din Glina. Au fost proiectate clipuri cu caracter informativ-preventiv şi au fost purtate discuţii libere cu elevii.
De asemenea, la clasa I a Școlii Mihai Eminescu din Ghermănești, polițiștii din Snagov au desfăşurat o activitate de informare și familiarizare a copiilor cu regulile rutiere care trebuie respectate atunci când se deplasează în drumul spre școală și nu numai.
Polițiștii au tras un semnal de alarmă cu privire la consecințele nerespectării regulilor de circulație și în special a traversărilor neregulamentare prin locuri nepermise sau pe culoarea roșie a semaforului.