Cătălin DRAGOMIR
Începe școala să fie, în primul rând, despre copii?
Acest nou an școlar nu a mai fost cu ”careu”, cu părinți disperați să găsească un buchet mare de flori pentru doamna, cu primari care se laudă cu ce-au făcut ei pentru comunitate (deși asta este treaba lor), cu festivități enervante și obositoare.
A fost cu reguli, cu accesul în școală doar pentru copii, cu mai multă liniște și ordine. Cu mai multă decență în relația dintre școală – familie – comunitate. De fapt, cam despre ceea ce ar trebui să fie școala în general.
Chiar dacă ultimele săptămâni au fost marcate în spațiul public de gălăgia politică specifică începutului de an școlar, accentuând un sentiment de instabilitate și incoerență deja existent în societate, noile condiții epidemiologice ne-au pus în situația de a ne conforma unor reguli care, oricât de ciudat poate părea, nu sunt noi. Atât doar că de data aceasta viața ne-a obligat să le aplicăm și să ținem de ele. Instituțiile care au partea lor de responsabilitate pentru începerea anului școlar au fost, de data aceasta, ceva mai vigilente, au verificat condițiile minime pentru funcționarea școlilor, iar acolo unde au sesizat un risc au spus ”Stop!”, găsiți altă soluție! Iar școlile au trebuit să devină flexibile și să se adapteze.
Urmează ca și partea educațională să înceapă să funcționeze, la fel de flexibil. Adică, acolo unde educația nu poate funcționa în format clasic, cadrele didactice să-și flexibilizeze metodele și mijloacele de predare pentru a-i ține pe copii aproape de școală.
Pentru că, nu-i așa, școala nu este o clădire în care ne adunăm din obligație. Școala este o stare de spirit!
