Acasă Economie Scrisoare comună pentru comisarul european pentru Transporturi

Scrisoare comună pentru comisarul european pentru Transporturi

DISTRIBUIȚI

UNTRR alături de asociațiile profesionale de transport rutier din Bulgaria, Ungaria, Lituania și Polonia au adresat o scrisoare comună comisarului european pentru Transporturi solicitând anularea urgentă a obligației întoarcerii acasă a camioanelor la fiecare 8 săptămâni

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR alături de Asociația Întreprinderilor Bulgare pentru Transport Internațional –AEBTRI, Asociația de Transport Rutier din Ungaria – MKFE, Asociația Națională a Transportatorilor Rutieri din Lituania – LINAVA și Asociația Transportatorilor Rutieri Internaționali din Polonia – ZMPD au adresat o scrisoare comună Adinei Ioana Vălean, comisar european pentru Transporturi solicitând anularea urgentă a obligației întoarcerii acasă a camioanelor la fiecare 8 săptămâni, introdusă prin articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2020/1055.

”Asociațiile transportatorilor rutieri bulgari, maghiari, lituanieni, polonezi și români salută publicarea studiului CE privind evaluarea impactului obligației întoarcerii regulate a vehiculului în statul membru de stabilire, care confirmă impactul negativ major al acestei măsuri asupra transportatorilor rutieri est-europeni și asupra mediului.

Considerăm că obligația întoarcerii acasă a camioanelor este nejustificată și discriminatorie. Noua obligație nu are nimic de-a face cu scopurile sociale, ci fiind doar un pas spre restricționarea pieței, această prevedere abuzivă încalcă libertatea de a furniza servicii și libertatea de a conduce o afacere și în plus, aceasta contravine eforturilor de protecție a mediului, cum ar fi reducerea curselor goale.

  1. Întoarcerea obligatorie acasă a camioanelor contravine obiectivelor privind protejarea mediului

Prevederea privind obligația întoarcerii acasă a camioanelor nu este în concordanță cu ambițiile Pactului verde european și cu obiectivul de a realiza o UE neutră din punct de vedere climatic până în 2050. În loc să integreze și să asigure îmbunătățirea calității mediului, întoarcerea obligatorie acasă a camioanelor inversează întregul proces. Impactul negativ asupra climei a fost recunoscut explicit de studiul recent al Comisiei privind obligația întoarcerii vehiculelor, care afirmă că în scenariul cel mai probabil, această măsură contestată poate genera curse suplimentare, rezultând până la 2,9 milioane de tone de emisii suplimentare de CO2 în 2023 (o creștere cu 4,6% a emisiilor rezultate din transportul rutier internațional de mărfuri).

  1. Întoarcerea obligatorie acasă a camioanelor afectează transportatorii din Estul UE

Această dispoziție abuzivă este intrinsec susceptibilă să afecteze transportatorii rutieri din estul UE mai mult decât alți cetățeni și companii din UE, așa cum evidențiază studiul recent al Comisiei privind obligația întoarcerii acasă a camioanelor care arată că: „transportatorii estici ar putea fi în continuare nevoiți să absoarbă parțial creșterea costurilor asociate măsurii pentru a-și menține competitivitatea generală a pieței în raport cu segmente de piață care nu au fost afectate deloc”, iar noile curse de întoarcere ar putea determina o creștere a costurilor de până la 11.000 EURO pe vehicul pe an pentru transportatorii stabiliți în țările din Europa de Est care operează în țările Europei de Vest.

Întreprinderile de transport profesionist din Europa de Est afiliate asociațiilor semnatare ale prezentei scrisori către CE și, de asemenea, statele membre în care acestea sunt stabilite – Bulgaria, Lituania, Polonia, Ungaria și România sunt direct afectate de dispoziția privind obligația întoarcerii acasă a camioanelor, depunând acțiuni împotriva acestei dispoziții contestate a Pachetului Mobilitate 1, care au fost aduse în fața instanțelor Uniunii Europene.

  1. Întoarcerea obligatorie acasă a camioanelor nu a făcut parte din propunerile Comisiei adoptate în 2017 și nu a făcut obiectul unei evaluări de impact înainte de adoptarea acesteia

Dacă legiuitorii UE și-ar fi respectat obligațiile legale și ar fi efectuat evaluări de impact, ar fi putut observa că prevederea privind întoarcere obligatorie acasă a camioanelor are un impact negativ major asupra mediului și asupra transportatorilor rutieri din estul UE, așa cum subliniază studiul recent publicat de CE privind evaluarea impactului obligației de întoarcere regulată a vehiculului în statul membru de stabilire.

O astfel de lipsă de fundamentare a motivelor și a unor evaluări de impact, ca în cazul de față, nu poate fi tolerate”, se arată într-un comunicat de presă.

Din aceste motive, asociațiile respective solicită Comisiei Europene anularea urgentă a obligației întoarcerii acasă a camioanelor la fiecare opt săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here