Măsura vizează ocuparea a 29 de funcții de conducere din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene, precum și a 42 funcții de manager general ale Serviciului de Ambulanță București–Ilfov și ale serviciilor de ambulanță județene, precum și ocuparea prin concurs a posturilor de președinte și vicepreședinte Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) ANDIS și director general al Institutul Național de Transfuzie Sanguină „Prof. Dr. C.T. Nicolau” INTS.
În paralel, consiliile de administrație din 7 unități sanitare subordonate Ministerului Sănătății vor demara procedurile de selecție pentru manageri. Este vorba despre:
Spitalul de psihiatrie ZAM
Spitalul de Recuperare Borșa
Spitalul Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focsani
Spitalul ”N.N. Săveanu” Vidra
Institutul Naţional de Endocrinologie ”C. I. Parhon”
Institutul Național de Pneumoftiziologie Marius Nasta
Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri.











