La Dobroești a avut loc ieri o întâlnire de lucru între reprezentanții Prefecturii Ilfov, autorității publice locale, ai Apa Nova București, Administrației Naționale Apele Române și Gărzii de Mediu Ilfov.
Având în vedere situațiile dificile produse de inundațiile petrecute în ultimii ani pe raza administrativ-teritorială a comunei Dobroești, s-a discutat despre refulările repetate ale colectorului B7 care conduc la inundarea gospodăriilor aflate pe strada Avram Iancu și deversarea necontrolată a apelor în lacul Pantelimon și imposibilitatea reglării nivelului apei din lac și posibilitatea inundării gospodăriilor din zonă din cauza lipsei instalațiilor de reglaj la cele două ecluze.
Prefectul Simona Neculae a solcitat soluții concrete immediate pentru remedierea zonelor inundabile din comună, iar participanții au prezentat istoricul problemei, demersurile întreprinse anterior, motivele imposibilității de remediere a problemei până în prezent și intervențiile pe care intenționează să le opereze instituțiile competente.
Concret, având în vedere faptul că măsura de creare a unor diguri din saci cu nisip pentru protejarea locuințelor din zonă, deși întreprinsă oportun în situațiile de urgență punctuale, s-a dovedit insuficientă, a fost prezentată posibilitatea creării unor ferestre laterale care pot permite deversarea apei din cele două casete după atingerea unui nivel critic și necesitatea existenței unor separatoare de grăsimi și sisteme pentru decantare mecanică a apelor pluviale deversate. Totodată, s-a conturat propunerea de tehnologizare a celor două ecluze nefuncționale, pentru a controla nivelul apei și a reduce semnificativ riscul inundațiilor.
În cadrul dezbaterilor desfășurate la sediul primăriei și pe teren, prefectul Simona Neculae și primarul Valentin Condu au propus participanților atât realizarea unui parteneriat cu instituțiile cu atribuții, inclusiv cu Consiliul Județean Ilfov și Primăria Sectorului 2 București, cât și analizarea posibilității încheierii unui parteneriat public-privat între Primăria comunei Dobroești și S.C. Apa Nova S.A., în scopul materializării investițiilor necesare din punct de vedere tehnic pentru remedierea problemelor.
Pentru a acoperi cât mai multe posibilități de identificare a fondurilor necesare, inclusiv cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prefectul a solicitat reprezentanților Administrației Naționale Apele Române predarea către Instituția Prefectului – Județul Ilfov a documentelor elaborate până în prezent cu privire la soluțiile tehnice propuse. În același timp, reprezentantul S.C. Apa Nova S.A. a asigurat participanții că echipele specializate din cadrul societății vor realiza o verificare a colectorului B7 și, dacă se impune, vor efectuarea curățarea acestuia.