Acasă Info Local Se deblochează banii europeni pentru infrastructura sanitară și pentru înalta cercetare

Se deblochează banii europeni pentru infrastructura sanitară și pentru înalta cercetare

DISTRIBUIȚI

M-am ocupat duminica acesta de o radiografie a unora dintre cele mai importante proiecte implementate pe fonduri europene, pe care vreau să le urmăresc îndeaproape, a scris pe Facebook Marcel Boloș, ministrul investițiilor europene.

Sunt investiții care vor defini direcția în care trebuie să se îndrepte România – modernizare, competitivitate și capacitate de a răspunde provocărilor viitorului. Unele dintre ele sunt deja în derulare, altele sunt la început de drum, dar toate au un impact real și trebuie urmărite pas cu pas:

Spitalele regionale – cele trei centre medicale din Iași, Cluj și Craiova sunt investiții esențiale pentru accesul pacienților la servicii moderne. Cu un buget de investiții de peste 1 miliard de euro bani europeni, vor fi spitale care să preia cazurile grave, reducând astfel presiunea pe marile centre universitare și evitând exodul pacienților către București sau alte țări.

Antibiotice Iași – un proiect-cheie de peste 100 milioane euro pentru industria farmaceutică românească, care sprijină producția de medicamente esențiale și reduce dependența de importuri.

Azomureș – singurul producător de îngrășăminte pentru agricultură din România va primi o investiție de 225 de milioane de euro. Mă voi ocupa personal de discuții pentru a grăbi semnarea contractului de finanțare.

IPCEI – trebuie să accelerăm implementarea marilor proiecte din domeniul bateriilor, microelectronicii și hidrogenului verde, consolidând poziția în industriile viitorului.

IFIN-HH – Protonoterapie – o investiție revoluționară în oncologie, care introduce în România tratamente inovatoare pentru cancer, cu efecte secundare reduse și șanse mai mari de recuperare pentru pacienți.

Institutul Clinic Fundeni – in proiect de anvergură care vizează construirea unei infrastructuri spitalicești noi, capabilă să realizeze transplant multi-organ, transplant medular și terapii celulare avansate. Investiția include dotarea cu laboratoare performante și tehnologii moderne, fiind o piatră de temelie pentru medicina de vârf din România.

Institutul de Microtehnologii – este investiție esențială în cercetarea și dezvoltarea microelectronicii și nanotehnologiilor, domenii cu impact în industrii strategice.

Institutul de Hidrogen – cu o finanțare de peste 130 milioane euro, la ICSI Râmnicu Vâlcea vom avea o infrastructură modernă dedicată cercetării, dezvoltării și implementării soluțiilor tehnologice pentru producția, stocarea și utilizarea hidrogenului.

Institutul Cantacuzino – un proiect care merge dincolo de modernizare: vizează reluarea producției de vaccinuri și dezvoltarea de noi produse farmaceutice. Aceasta este o investiție strategică, atât pentru sănătatea publică, cât și pentru consolidarea capacității României de a produce local medicamente esențiale.

Institutul de Inteligență Artificială – o investiție în viitor cu aplicabilitate în multiple domenii economice și industriale: sisteme inteligente, arhitecturi integrate pentru procesarea avansată a datelor multimedia, securitate cibernetică și aplicații spațiale pentru utilizare civilă.

Urmează o săptămână discuții esențiale cu reprezentanții Comisiei Europene pentru deblocarea PNRR, un moment important pentru a obține o flexibilitate mai mare în implementarea proiectelor și a asigura succesul reformelor și investițiilor, a precizat Boloș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here