Acasă Politic Se revine la completurile de doi judecători în apel

Se revine la completurile de doi judecători în apel

DISTRIBUIȚI

Plenul Senatului a adoptat luni, în calitate de for decizional, proiectul, iniţiat de PNL, care modifică articolul 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel încât să se revină la completurile de doi judecători în apel. S-au înregistrat 69 de voturi „pentru” şi 59 „împotrivă”.

Potrivit proiectului adoptat, „apelurile se judecă în complet format din doi judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel”. De asemenea, actul normativ mai stipulează că „recursurile se judecă în complet format din trei judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel”. „La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Ordonanţa de Urgenţă nr. 215 din 30 decembrie 2020 privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel, aprobată prin Legea nr. 85/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 403 din 16 aprilie 2021”, conform unui amendament admis la proiect. Propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here