Acasă Anchete Sebastian Ghiță, pierdut de Craciun, prins de Pasti

Sebastian Ghiță, pierdut de Craciun, prins de Pasti

DISTRIBUIȚI

Fostul deputat s-a legitimatecu acte slovene  – Fostul deputat Sebastian Ghita a fost localizat si retinut, in cursul noptii de joi spre vineri, in Belgrad, potrivit Politiei Romane, care precizeaza ca fostul deputat s-a legitimat cu acte false slovene.  La jumatatea lunii martie, HotNews.ro a scris ca Ghita, disparut din 21 decembrie 2016, ar fi fost localizat în Serbia, informatie negata inclusiv de premierul Sorin Grindeanu.

Ghita se află in custodia Politiei din Belgrad, urmand sa se desfasoare procedurile de extradare, dar dupa ce autoritatile sarbe vor finaliza ancheta privind actele false folosite de fostul deputat, a declarat ministrul de interne, Carmen Dan, la Realitatea TV.

Intrebata de ce oficiali romani, inclusiv premierul Grindeanu, au negat informatiile potrivit carora Ghita a fost localizat in Serbia, Carmen Dan a raspuns: ”Pentru ca probabil la acel moment aceasta era realitatea. Eu refuz sa cred ca autoritatile romane au dezinformat”

Aducerea in tara a lui Sebastian Ghita ar putea dura aproximativ o luna, in conditiile in care Romania nu are un acord de extradare cu Serbia, au declarat surse judiciare, pentru News.ro.

”In urma activitatilor investigative complexe si a informatiilor furnizate de Directia Operatiuni Speciale si Directia de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Romane, in cursul acestei nopti, in Belgrad, a fost localizat si retinut, inculpatul Ghita Sebastian Aurelian. Multumim reprezentantilor institutiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croatia, Austria, Italia si Franta, precum si partenerilor interni, pentru cooperarea in acest caz. Schimbul de date si informatii a avut loc prin CCPI, ENFAS si PNR”, anunță IGPR. ”In momentul depistarii, cel in cauza a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezinta insemnele unui stat din U.E”, mai precizeaza comunicatul.

Sebastian Ghita era sub control judiciar si avea interdictie de a parasi tara. Omul de afaceri urmeaza sa fie Surse judiciare su declarat pentru News.ro ca a fost urmarit fratele lui Ghita, care inbitial s-a aflat la Istanbul, dupa care a plecat catre Serbia. Conform surselor citate, cand Ghita a fost prins erau impreuna. Omul de afaceri avea permis de conducere si buletin sloven si a fost dus la un birou de politie din Belgrad.

Sebastian Ghita a fost trimis in judecata in doua dosare penale, cel in care mai sunt acuzati fosti sefi din Politie si Parchet din Prahova si un altul in care este judecat alaturi de fostul primar al Ploiestilor, Iulian Badescu.

De asemenea, Sebastian Ghita mai este urmarit penal si in alte doua dosare de coruptie, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair in Romania in 2012 si cel in care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Hertanu este acuzat de fraude cu fonduri europene si alte infractiuni, in acesta din urma fiind cercetati si fostul sef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum si fiul acestuia Vlad Cosma.

La 10 ianuarie, un complet de la instanta suprema a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghita, omul de afaceri fiind dat si in urmarire internationala, prin Interpol. Ghita a disparut in 21 decembrie 2016 si a fost initial dat in urmarire nationala dupa ce a incalat termenii controlului judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here