Poliția Română va trebui să implementeze un sistem informatic integrat care să asigure transmiterea în timp real a informațiilor și comunicărilor în cazurile de dispariție de persoane, potrivit unui amendament propus de președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat, Nicoleta Pauliuc.
Propunerea a fost formulată în cadrul unei dezbateri care a avut loc joi, 21 octombrie 2021, în cadrul comisiei, asupra proiectului de Lege privind căutarea persoanelor dispărute, aprobat de Guvern la începutul lunii octombrie. La dezbatere au participat, alături de membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Public, Ministerului Afacerilor Interne și STS.
Sistemul informatic integrat va asigura comunicarea în timp real între STS (112), Poliția Română, Parchet și Instanța de Judecată. Crearea acestui sistem va elimina problemele de comunicare sau de altă natură susceptibile să determine tergiversarea demarării procedurilor specifice de căutare a persoanelor dispărute. Acest sistem urmărește două scopuri principale: celeritatea transmiterii datelor, a obținerii autorizațiilor și a desfășurării activităților concrete în teren și respectarea cerințelor constituționale legate de protecția vieții private și prelucrarea datelor cu caracter personal, prin faptul că eventualele măsuri intruzive de căutare a dispăruților sunt dispuse de magistrați.
Implementarea sistemului ar putea reprezenta primul exemplu de digitalizare completă a unei activități desfășurată de mai multe instituții ale statului.
În urma discuțiilor Nicoleta Pauliuc a mai propus amendarea proiectului prin introducerea unui control parlamentar asupra acestui domeniu, prin care se vor institui o supraveghere reală asupra progreselor desfășurate în acest domeniu de instituțiile abilitate prin această lege și un feed-back din partea practicienilor legat de normele juridice adaptate.
Alte amendamente propuse vizează punerea în acord a activităților în cazurile de dispariție de persoane cu importanța valorilor apărate, respectiv viața și sănătatea cetățenilor, precum și o mai bună protecție a persoanelor vulnerabile, în special copiii și bătrânii.
Senatul este prima Cameră sesizată în cazul proiectului de Lege privind căutarea persoanelor dispărute.
Guvernul a aprobat, la 2 octombrie 2021, proiectul de Lege privind căutarea persoanelor dispărute, care a fost transmis Parlamentului României pentru dezbatere în procedură de urgență. Senatul este prima cameră sesizată.
Proiectul vizează, în principal, constituirea de structuri specializate în cadrul Poliției Române pentru căutarea persoanelor dispărute și stabilește obligația oricărei unități de poliție de a primi sesizări privind dispariția unor persoane. De asemenea, unitățile de poliție se pot sesiza din oficiu cu privire la dispariția unei persoane în situațiile în care informațiile primite nu pot fi înregistrate ca sesizări. Totodată, se simplifică procedura de declanșare a mecanismului de alertă în cazurile de dispariție a minorilor.