Acasă Politic Senatul, convocat în sesiune extraordinară

Senatul, convocat în sesiune extraordinară

DISTRIBUIȚI

Biroul Permanent va avea şedinţă, miercuri, pentru a convoca Senatul în sesiune extraordinară în vederea informării şi introducerii în procedură parlamentară a ordonanţei de urgenţă prin care unităţile administrativ-teritoriale se pot împrumuta de la Trezoreria statului.

Guvernul a adoptat, miercurea trecută, ordonanţa de urgenţă prin care unităţile administrativ-teritoriale se pot împrumuta de la Trezoreria statului. Suma este de 630 milioane lei, iar actul normativ oferă posibilitatea accesării de împrumuturi la dobânzi de 1% până la 1,5%, în funcţie de perioada de rambursare contractată de până la 3 ani şi respectiv de până la 5 ani.

Conform articolului 115 din Constituţia României, ordonanţa de urgenţă intră în vigoare doar după depunea ei pentru dezbatere, în procedură de urgenţă la forul legislativ sesizat, în acest caz Senatul, şi după ce este publicată în Monitorul Oficial.

Dacă nu se află în sesiune Parlamentul, atunci oricare dintre Camere este convocată obligatoriu în 5 zile de la depunerea sau trimiterea actului normativ.

De asemenea, pentru intrarea în procedură legislativă urmează să fie aprobat şi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene în vederea facilitării aplicării de către România a Regulamentului (UE) 2018/1727 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiţie Penală (Eurojust) şi de înlocuire şi abrogare a Deciziei 2020/187/JAI a Consiliului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here