Reglementarea epuizării profesionale nu este un moft, ci o urgență de sănătate publică și o chestiune de viață și de moarte pentru oamenii care muncesc în România. Vorbim de un fenomen care afectează deja milioane de angajați, de la medici și profesori la IT-iști și lucrători din retail, cu costuri uriașe pentru sănătate, economie și societate.
Burnout-ul este recunoscut de OMS în manualul de diagnoză (ICD 11) ca sindrom rezultat din stres cronic la locul de muncă, caracterizat prin epuizare severă, distanțare față de muncă și scăderea eficienței profesionale. În România, însă, deși fenomenul este tot mai prezent, el nu este încă protejat clar prin lege, iar oamenii care ajung la limită rămân, practic, pe cont propriu.
Epuizarea profesională nu înseamnă „doar” oboseală, ci poate duce la depresie, anxietate, tulburări cardiovasculare, probleme digestive, deteriorarea relațiilor personale și, în cazurile grave, la suicid. Au fost documentate cazuri, în România și în alte țări, în care suprasolicitarea cronică și lipsa de sprijin au contribuit direct sau indirect la sinucideri și decese, mai ales în profesii precum medicina sau în corporații cu presiune extremă.
Cazuri precum „Karoshi” în Japonia sau valul de sinucideri de la France Telecom au arătat ce se întâmplă când statul și angajatorii ignoră ani la rând semnele epuizării profesionale. Și în România, medici de familie și alți profesioniști au ajuns la suicid după perioade lungi de supra-încărcare profesională, lipsă de concedii și absența unei protecții reale, iar legătura cu burnout-ul este evidentă, chiar dacă nu e recunoscută oficial.
De aceea, proiectul de lege depus în Parlament la final de 2025, care reglementează epuizarea profesională (burnout), este esențial. El face câțiva pași concreți: definește burnout-ul în Legea securității și sănătății în muncă, introduce obligații pentru angajatori de a evalua și preveni riscurile psihosociale, permite diagnosticarea clară a burnout-ului și acordarea de concediu medical plătit, include epuizarea profesională în asigurările pentru accidente de muncă și boli profesionale și creează mecanisme de revenire treptată la muncă, cu program adaptat și consiliere psihologică.
Această lege înseamnă intervenție timpurie, înainte ca oamenii să ajungă la colaps sau la gesturi extreme. Înseamnă recunoașterea oficială că viața și sănătatea angajaților valorează mai mult decât obiective de îndeplinit, birocrație și cultura „muncești până cazi”.
Parlamentul are acum ocazia să aleagă între a continua să închidă ochii la suferința reală a oamenilor sau a vota o lege care salvează sănătate, vieți și demnitate la locul de muncă. Votul „pentru” această lege este un test de responsabilitate față de toți cei care muncesc în România.
