Pantelimon, 25 octombrie 2017 – Serviciul de Asistență Socială și Protecția Copilului Pantelimon și-a schimbat denumirea și structura organizatorică, devenind Direcţia de Asistenţă Socială Pantelimon (D.A.S. Pantelimon). Instituția se ocupă de coordonarea şi monitorizarea activităţii structurilor subordonate: Serviciul Beneficii Sociale, Serviciul Protecţia Persoanelor cu Handicap, Biroul Persoane Vârstnice, Compartimentul Proiecte şi Dezvoltarea Serviciilor Sociale, Serviciul Juridic, Resurse Umane şi Arhivă, Serviciul Financiar – Contabilitate şi Buget.
Acum, D.A.S. – care funcționează ca instituție publică de interes local, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local al orașului Pantelimon – are mai mulți angajați, care pot aloca astfel mai mult timp rezolvării cazurilor de care se ocupă, fluidizând întregul proces și organizând mai multe campanii adresate tuturor persoanelor nevoiașe din orașul Pantelimon.
”Ne propunem să punem și mai mult accent pe drepturile și protecția copilului, analizarea si supervizarea situatiei personelor cu handicap sau defavorizate și ne dorim să implicăm toți cetățenii din orașul nostru în campaniile de ajutorare, mai ales că acum există uneltele potrivite pentru ca analiza dosarelor să dureze mai puțin și problemele oamenilor să fie rezolvate mai rapid”, a transmis Mihai Voicu, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Pantelimon.
D.A.S. asigură realizarea măsurilor de asistență socială prevazute de lege în domeniul protecției copilului și a familiei, persoanelor singure, vârstnice, cu handicap, precum și a oricăror alte persoane aflate în nevoie sau marginalizate și/sau excluse social. Direcția își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii 292/2011 privind Asistența Socială din România.
Scopul instituției este rezolvarea rapidă și optimă a problemelor pantelimonenilor, care țin de competența D.A.S.
Direcția de Asistenţă Socială își dorește să ajungă la cât mai multe persoane nevoiașe din orașul Pantelimon, pentru a le ajuta să depășească greutățile vieții și a găsi aici ajutorul de care au nevoie.
Buna seara,tatal meu este paralizat de ceva timp si am avea nevoie de un scaun cu rotile,am tot incercat anul trecut sa beneficiem de unul,dar asistenta sociala de la primarie ne-a spus ca nu sunt.Cum putem proceda pentru a beneficia de un scaun cu rotile?