Acasă Economie Și totuși, gradul de îndatorare al României, „sub 50%”

Și totuși, gradul de îndatorare al României, „sub 50%”

DISTRIBUIȚI

Gradul de îndatorare al României este sub 50%, unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană, afirmă premierul Florin Cîţu. Şeful executivivului s-a aflat ieri la Bacău, unde a precizat că ţara noastră se împrumută la o rată a dobânzii mai mică decât creşterea economică şi o face doar pentru investiţii.

Florin Cîţu: ”În primul rând, gradul de îndatorare al României este sub 50%, în acest moment, este unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană și, chiar dacă ajunge la 50%, tot rămâne printre cele mai mici din Uniunea Europeană. Gradul de îndatorare a crescut pentru toate țările din lume anul trecut, când au crescut deficitele. Împrumuturile pe care le face România astăzi merg pentru a acoperi un deficit bugetar, deficit bugetar care și în trecut, pe vremea PSD-ului, se acoperea tot din împrumuturi, dar cu o diferență acum: ne împrumutăm mai ieftin. Şi mai este o diferență, împrumutăm doar pentru investiții. Anul acesta este primul an în care România se împrumută doar pentru investiții. Mai mult, ne împrumutăm la o rată de dobândă mai mică decât creșterea economică, ceea ce înseamnă că putem să plătim datoriile acestea și, mai mult, ne-am împrumutat săptămâna trecută la dobândă negativă. Asta înseamnă că dăm mai puțini bani înapoi decât am împrumutat, ceea ce înseamnă că aceşti investitori au încredere în România, au încredere în acest guvern şi au încredere în programul de guvernare”. – sursa: Romania-actualitati.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here