Acasă Politic Sindicaliștii din administrație s-au întâlnit cu premierul, dar Ilie Bolojan nu face...

Sindicaliștii din administrație s-au întâlnit cu premierul, dar Ilie Bolojan nu face pasul înapoi

Aproape 5.000 de sindicaliști din zona administrației publice centrale și locale au protestat luni, în București, față de măsurile preconizate privind disponibilizările și restrângerile bugetare din domeniu. A fost vorba de un protest în fața Palatului Victoria, urmat de un mars până la Palatul Parlamentului, unde a anut loc și un incident nedorit, unul dintre participanți având nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.

Așa cum s-a anunțat, delegația sindicală a fost primită la Guvern, pentru consultări. Premierul nu este dispus să facă niciun pas înapoi în privința concedierilor și reducerilor de cheltuieli cu salarizare, dar continua dialogul, încercând să convingă sindicaluștii că altă cale nu există. Reprezentanții coaliției de guvernare vor încerca, din nou, miercuri, 17 septembrie, să ajungă la un Numitor comun în privința reformei administrative.

În discuțiile cu sindicatele, prim-ministrul a subliniat importanța dialogului și a evidențiat provocările financiare cu care se confruntă România, insistând asupra necesității unei planificări corecte a personalului din administrație și a unui management responsabil al resurselor publice. El a precizat că orice măsuri de reorganizare trebuie să respecte criterii transparente și să asigure continuitatea serviciilor publice.

”Nu mai putem continua ca până acum. Realitățile bugetare sunt clare, indiferent cine este premier sau ministru. Dacă nu luăm măsurile necesare la timp, mai târziu costurile vor fi mult mai mari. Putem face schimbările din administrație într-un mod planificat, în dialog cu autoritățile, astfel încât cei care rămân să fie plătiți decent, respectați și să își facă treaba. Oamenii vor înțelege că există o legătură între nivelul impozitelor pe care le plătesc și calitatea serviciilor oferite de primărie. Susțin autonomia locală, dar în măsura resurselor pe care le are țara”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.

Reprezentanții sindicatelor și-au exprimat deschiderea pentru reformă, dar au cerut continuarea discuțiilor și un parcurs legislativ clar, menționând că sunt dispuși să amâne orice acțiune de protest, cu condiția dialogului constructiv.

Premierul a lăsat deschisă posibilitatea continuării consultărilor cu partenerii sociali, subliniind importanța colaborării pentru o reformă administrativă echilibrată și sustenabilă.

La întâlnire au participat din partea Guvernului, premierul Ilie Bolojan, ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, și ministrul Dezvoltării, Attila-Zoltán Cseke, iar din partea sindicatelor reprezentanți ai Federaţiei Columna-SCOR, Lucian-Ciprian Puiu, Sindicatului Național SCOR, Dan Cârlan, Federaţiei Naționale a Sindicatelor din Administraţie – FNSA, Bogdan Șchiop, Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală, Eugen Tone, Federaţiei Naționale a Sindicatelor din Administrația Locală SEDLEX, Răzvan-Claudiu Bordeanu, Federaţiei PUBLISIND, Radu Florian, Federaţiei Sindicatelor Democratice din România, Voinea Negoiță, și Uniunii Sindicatelor Funcționarilor Publici și Personalului Contractual FORȚA LEGII, Ringo Dămureanu.