Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) trage un semnal de alarmă categoric: România se află pe marginea colapsului administrativ!
Aşa-zisele măsuri economice negociate de către partidele politice parlamentare şi promovate de către actuala clasă politică, în spatele unor uşi închise de la Guvern sau Preşedinţia României, fără consultarea tuturor partenerilor sociali, prezentate public drept „reforme”, sunt în realitate forme de austeritate disimulată, fără fundament economic și fără o coerență strategică, se arată într-un comunicat al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.
În acest context, sinidcaliștii strâng semnături pentru participarea la proteste masive, pentru apărarea drepturilor salariaților din administrația publică și în interesul cetățenilor afectați de aceste decizii distructive.
”Constatăm, în continuare, deşi am subliniat de multe ori acest lucru, că decidenţii politici promovează politici de subfinanțare cronică a administrației publice, în timp ce sume uriașe se alocă, de xemplu, fără ezitare partidelor politice şi privilegiilor reprezentanţilor acestora, sunt blocate angajările sau se recurge la concedieri nejustificate, în condițiile unui personal deja subdimensionat – România are cel mai mic număr de funcționari raportat la populație din UE.
Campaniile politice de manipulare a opiniei publice, prin demonizarea angajaţilor din sectorul de activitate administraţie publică, transformaţi în ţapi ispăşitori pentru eşecurile politicilor guvernamentale, care au generat ură şi dispreţ faţă de angajaţii statului, reprezintă de fapt încercarea clasei politice de a satisface unele grupuri de interese economice, a căror reprezentanţi îi vedem zilnic prin birourile Guvernului şi, mai nou, la Palatul Cotroceni. Adevărul este că doar prin slăbirea instituţiilor statului, marea evaziune fiscală poate să prospere în continuare.
Afirmăm fără nicio ezitare că, în prezent, aceste politici de impunere a unei austerităţi mascate vor avea următoarele efecte: servicii publice paralizate, instituții disfuncționale, haos în administraţie, distrugerea capacităţii statului de a livra politici publice corecte în vederea atingerii unor scopuri colective. Azi, prin ceea ce se întâmplă, decidenţii urmăresc exclusiv atingerea unor scopuri de grup”, se arată în comunicat.
[…] Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) trage un semnal de alarmă categoric: România se află pe marginea colapsului administrativ! Aşa-zisele măsuri economice negociate de către partidele politice parlamentare şi promovate de către actuala clasă politică, în spatele unor uşi închise de la Guvern sau Preşedinţia României, fără consultarea tuturor partenerilor sociali, prezentate public drept […] Citeste mai mult […]