Acasă Economie Sindicatele din Loteria Națională nu sunt de acord cu măsurile de austeritate...

Sindicatele din Loteria Națională nu sunt de acord cu măsurile de austeritate atât timp cât compania se autofinanțează și nu cere bani de la buget. Dimpotrivă, contribuie

Cartel ALFA sprijină demersurile sindicatului din Loteria Română (SNLR), care nu este de acord cu măsurile luate de Guvern în privina reducerii cheltuielilor, inclusiv a salariilor.

Într-un comunicat de presă, sindicatul precizează că Loteria Română este o companie autofinanțată integral, care nu beneficiază de subvenții de la bugetul de stat și care, dimpotrivă, contribuie anual cu sume consistente la bugetul public prin taxe, impozite și dividende. Aplicarea unitară a măsurilor de austeritate pentru entitățile publice, fără a ține cont de specificul CNLR, ar produce efecte negative grave, precum diminuarea resurselor umane calificate și migrarea specialiștilor către alte domenii, scăderea competitivității companiei și afectarea funcționării sistemului propriu de operare (SILOR) ori riscuri asupra stabilității economice și sociale în teritoriu, unde funcționează peste 1.800 de puncte de lucru și activează peste 2.300 de salariați.

Astfel, sindicatele solicit excluderea Companiei Naționale ”Loteria Română” S.A. din aplicarea măsurilor de reducere salarială prevăzute în Pachetul 2 și adaptarea cadrului legislativ la specificul companiilor autofinanțate, astfel încât să nu fie afectată eficiența economică și funcționarea acestora.