Acasă Social Sistemul medical militar crește capacitatea de vaccinare

Sistemul medical militar crește capacitatea de vaccinare

DISTRIBUIȚI

Din ordinul ministrului Apărării Naționale, în perioada imediat următoare, sistemul medical militar va crește capacitatea de vaccinare împotriva COVID-19 a populației generale, după cum urmează:

Începând de miercuri, 27 octombrie, va fi extins programul de funcționare, respectiv de la ora 8.00 până la 20.00, de luni până duminică, al centrelor de vaccinare care funcționează în cele 11 spitale militare din București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Focșani, Galați, Iași, Pitești, Sibiu și Timișoara, la care se adaugă Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială „Gl. Aviator Victor Atanasiu”, și Centrul de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu al Armatei (CMDTA) „Acad. Ștefan Milcu” din București.

Suplimentar, Direcția medicală a MApN a început procedurile de reactivare, în cel mai scurt timp, a altor 23 de centre de vaccinare, care vor funcționa în incinta unor unități militare din 17 județe și din București, de luni până vineri, între orele 8.00 – 16.00.

În toate centrele organizate de MApN, populația generală care dorește să se vaccineze se poate programa prin platforma unică, ori se poate prezenta, la orice oră, în intervalul de funcționare, fără o programare prealabilă. Toate persoanele imunizate vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare, conform procedurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here