Acasă Cultura Slujbele de Crăciun se pot desfăşura atât în interiorul, cât şi în...

Slujbele de Crăciun se pot desfăşura atât în interiorul, cât şi în afara bisericilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară

DISTRIBUIȚI

Guvernul anunţă că slujbele de Crăciun se pot desfăşura atât în interiorul, cât şi în afara bisericilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.

Secretarul general al Guvernului a precizat că autoritățile caută soluţii, astfel încât credincioșii să fie în sigurantă. Acesta a scris un mesaj pe Facebook prin care anunţă că slujbele de Crăciun se pot desfăşura și în bisericilor cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară. Condiţia este ca autorităţile şi reprezentanţii lăcașelor de cult să găsească soluţii pentru respectarea regulilor impuse de epidemie.

”Am vorbit săptămâna aceasta cu reprezentanţii Secretariatului de Stat pentru Culte şi cu cei ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Identificăm împreună soluţii prin care Crăciunul să poată fi sărbătorit creştineşte la biserică. Reprezentanţii cultelor religioase susţin şi ei că trebuie să se respecte toate măsurile de combatere a pandemiei, deoarece suntem cu toţii conştienţi de nevoia de a proteja sănătatea românilor. Astfel, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară, slujbele de Crăciun se pot desfăşura atât în interiorul, cât şi în afara bisericilor. Doamne ajută”, este mesajul postat pe Facebook de secretarul general al Guvernului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here