SNAGOVUL, ARGINT LA CUPA ”ALFREDO DE ORO” LA BILIARD
Federația Română de Biliard – Pool a organizat la Clubul Tac Biliard din București, Cupa Alfredo de Oro, în memoria celui mai aureolat jucător de biliard al tuturor timpurilor. Alfredo de Oro (1863 – 1948), considerat un erou al poporului cubanez, a avut în palmares 41 de titluri de campion mondial de biliard, ultimul fiind câștigat la vârsta de 71 de ani. Sub genericul unei spectaculozități de înaltă clasă, competiția s-a bucurat și de prezența excelenței sale, Nieves Iliana Hernandez Portales, ambasadorul republicii Cuba în România, trofeele competiției fiind înmânate chiar de domnia sa.
Cupa a fost câștigată de Sebastian Mușat, din București, care l-a învins în finală cu 75 – 73 pe Marco Mucci, din Snagov, competiția fiind cotată ca etapă de campionat national (s-a jucat bila 14+1). Deși nu au câștigat primul loc, jucătorii snagoveni, cu trei etape înainte de finalul campionatului national, sunt în fruntea clasamentului, după cu urmează: Locul 1: Victor Răducanu (Snagov – 1.500 p, locul 2: Clement Verschatse (Snagov – 1.450 p), locul 3: Tudose Nicușor (Snagov – 1.150 p), locul 4: Robert Păun (Snagov – 1.125p), locul 5: Olaru Marius (Snagov – 1.075p), locul 6: Sebastian Mușat (București – 950 p) . – VALENTRIN TURIGIOIU