Potrivit unui sondaj efectuat de Sociopol, la întrebarea ”Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, dumneavoastră cu reprezentanţii cărui partid aţi vota, dintre următorii?” 35% dintre repondenţi au spus PSD, 19% – PNL, 13% – Mișcarea România Împreună (Dacian Cioloș), 10% – ALDE 10%, 8% – USR, 4% – UDMR, 3% – Pro România, 3% – PMP, 2% – PER, 1% -PRU 1%, 1% – PNŢ-CD 1% şi 1% – Independeţi.
La capitolul încrederea persoane publice politice, de cea mai mare încredere se bucură şeful DSU, Raed Arafat cu 59%, urmat de preşedintele Klaus Iohannis cu 33%, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea cu 26%, Laura Codruţa Kovesi – 25%, Mircea Diaconu – 23%, Dacian Cioloş – 22%, Călin Popescu-Tăriceanu – 20%, Corina Creţu – 20%, Mugur Isărescu – 19%, Liviu Dragnea – 15%, Victor Ponta -13%, Viorica Dăncilă – 13%, Traian Băsescu – 12% şi Ludovic Orban – 8%.
La întrebarea, “Consideraţi că România în momentul de faţă se îndreaptă într-o direcţie bună sau într-o direcţie greşită?”, 73% au răspuns că într-o direcţie greşită, 14% – într-o direcţie bună şi 13% dintre repondenţi au spus “nu ştiu” sau “nu răspund”, conform sursei citate.
De asemenea, 60% dintre repondenţi au spus că România se îndreaptă într-o direcţie greşită din cauza situaţiei politice din ţară, în timp ce 2% au răspuns că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie greşită din cauza situaţie economice. În schimb, doar 7% consideră că România se îndreaptă într-o direcţie bună datorită situaţiei economice din ţară, iar 3% au spus că acest lucru se datorează situaţiei politice din România. Un procent de 27% au răspuns la această întrebare cu “nu ştiu” sau “nu răspund”.
Sondajul a fost realizat în perioada 7 – 20 august, pe un eşantion de 1,005 persoane din populaţia adultă neinstituţionalizată a României. Tipul eşantionului a fost unul “stratificat bistadial cu o selecţie probabilistică a gospodăriilor (aleatoriu simplu) şi a persoanelor (metoda «cea mai tânără persoană din gospodărie»).” Metoda culegerii datelor a fost prin interviuri telefonice, iar marja de eroare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3.3%.