Acasă Cultura Somații și amenzi

Somații și amenzi

DISTRIBUIȚI

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat în ședința din  21 februarie a.c. rapoartele de monitorizare în urma sesizărilor primite și a decis amendarea postului Realitatea Plus cu 15.000 de lei pentru ediția din 29 decembrie 2022 a emisiunii „Culisele statului paralel”. La stabilirea sancțiunii s-a avut în vedere și ediția din 18 octombrie 2022 a emisiunii menționate, precizează CNA. Printre titlurile afișate pe ecran s-au regăsit „Noi decese în rândul vaccinaților, specialiștii intervin” și ”Cel mai negru coșmar pentru români, când vor fi iar restricții”.

Pentru ediția din 28 decembrie 2022 a emisiunii „Culisele statului paralel”, emisiunile de știri și dezbateri difuzate în 10 și 11 decembrie 2022, ediția din 14 decembrie 2022 a emisiunii „România suverană” și ediția din 16 decembrie 2022 a emisiunii „100%” ale postului Realitatea Plus a fost dată somație publică.

De asemenea, CNA a amendat cu 5.000 de lei postul Nașul TV pentru emisiunea „Să vorbim despre tine”.

În aceeași ședință, după analizarea solicitărilor de modificări ale licențelor audiovizuale, Consiliul a decis aplicarea unei somații publice societății UNIVERSUL DÂMBOVIȚEAN S.R.L. din Târgoviște pentru nerespectarea prevederilor art. 54 alin. (2)  din Legea audiovizualului nr. 504/2002, conform cărora „Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) şi e)”.

1 COMENTARIU

  1. […] Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat în ședința din  21 februarie a.c. rapoartele de monitorizare în urma sesizărilor primite și a decis amendarea postului Realitatea Plus cu 15.000 de lei pentru ediția din 29 decembrie 2022 a emisiunii „Culisele statului paralel”. La stabilirea sancțiunii s-a avut în vedere și ediția din 18 octombrie 2022 […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here