Acasă Social Sondaj de opinie INSCOP Research : Candidatul prezidențial cel mai bine pregătit și...

Sondaj de opinie INSCOP Research : Candidatul prezidențial cel mai bine pregătit și cel mai slab pregătit

DISTRIBUIȚI

Conform Barometrului LIBERTATEA-INSCOP, realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Libertatea în perioada 11-18 octombrie 2024, părerile românilor cu privire la candiatul cel mai bine pregătit și cel mai slab pregătit sunt împărțite.

Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1106 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.

Candidatul cel mai bine pregătit pentru funcția de președinte al României

Întrebați care este, în opinia lor cu privire la candidatul cel mai bine pregătit pentru funcția de președinte al României, 20.4% dintre respondenți îl indică pe Mircea Geoană (independent), 18.1% pe  Marcel Ciolacu (PSD), 14.9% pe George Simion (AUR), iar 8.4% pe Elena Lasconi. Pe Nicolae Ciucă (PNL) l-au menționat 6% dintre participanții la sondaj, pe Cristian Diaconescu (independent) – 5.8%, pe Ludovic Orban (FD și PMP) – 2.3% și pe Kelemen Hunor (UDMR) – 2.1%. Cristian Terheș (PNCR) a fost ales de 1.6%, iar Ana Birchall (independent) de 0.8%. 0.8% au menționat alt candidat. 8.5% nu știu sau nu pot aprecia, în timp ce 8.1% nu-l consideră pe niciunul dintre candidați ca fiind bine pregătit. 2.2% nu răspund.

Sunt de părere că Mircea Geoană este candidatul cel mai bine pregătit pentru funcția prezidențială în special: votanții USR, persoanele cu educație superioară, locuitorii din București și din mediul urban.
Consideră că Marcel Ciolacu este candidatul cel mai bine pregătit pentru funcția de președinte al României în special: votanții  PSD, persoanele peste 60 de ani.
Cred că George Simion este candidatul cel mai bine pregătit pentru funcția de președinte al României în special: votanții AUR,  tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație primară și utilizatorii TikTok.

Candidatul cel mai slab pregătit pentru funcția de președinte al României

19.9% dintre participanții la sondaj sunt de părere că George Simion (AUR) este candidatul cel mai slab pregătit pentru funcția de președinte al României. 13.1% o menționează pe Elena Lasconi (USR), 12.8% pe Marcel Ciolacu (PSD),  iar 10.5% pe Nicolae Ciucă (PNL). Ludovic Orban (FD și PMP) a fost indicat de 6.8% dintre cei chestionați, iar Kelemen Hunor (UDMR) de 5.2%. Mircea Geoană (independent) este văzut ca cel mai slab pregătit candidat de 4.6% dintre cei intervievați,  Ana Birchall (independent) de 3.6%, Cristian Terheș (PNCR) de 3.5% și Cristian Diaconescu (independent) de 2%. 1% au indicat un alt candidat. 13.3% nu știu sau nu pot aprecia, în timp ce 0.8% nu-l consideră pe niciunul dintre candidați ca fiind slab pregătit. 2.6% nu răspund.

Cred că George Simion este candidatul cel mai slab pregătit pentru funcția de președinte al României în special: votanții lui Mircea Geoană și ai Elenei Lasconi, votanții PNL și ai USR, persoanele cu educație superioară, locuitorii din București și din urbanul mare.
Sunt de părere că Elena Lasconi este candidatul cel mai slab pregătit pentru funcția prezidențială în special: votanții lui Marcel Ciolacu și ai lui George Simion, votanții PSD și persoanele cu vârsta de peste 60 de ani.
Votanții Elenei Lasconi și tinerii sub 30 de ani cred cel mai mult că Nicolae Ciucă este candidatul cel mai slab pregătit din cursa prezidențială.
Cred că Marcel Ciolacu este candidatul cel mai slab pregătit pentru prima funcție în stat mai ales: votanții Elenei Lasconi și ai lui George Simion, tinerii sub 30 de ani.

https://www.inscop.ro/wp-content/uploads/2024/10/25.10.24-Sondaj-INSCOP.-Partea-V.-Candidatul-cel-mai-bine-pregatit-si-cel-mai-slab-pregatit.pdf

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here