Conform sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în aprilie 2024, românii rămân pesimiști față de direcția în care se îndreaptă țara, iar principalele surse de îngrijorare sunt: posibilitatea unui conflict/război în care să fie implicată România, creșterea prețurilor și înrăutățirea stării de sănătate.
Datele au fost culese în perioada 12 – 20 aprilie 2024. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.
„Percepția privind direcția în care se îndreaptă țara înregistrează o ușoară îmbunătățire, așa cum se întâmplă aproape întotdeauna la trecerea din iarnă spre primăvară. Apropierea sezonului cald influențează conjunctural opiniile românilor prin creșterea optimismului. De regulă, după o scurtă perioadă, tendința este de revenire la cifrele care s-au stabilizat pe o perioadă mai lungă de timp. În ceea ce privește sursele de îngrijorare ale românilor, am comparat percepția din prezent cu cifrele rezultate din Barometrul INSCOP-Adevărul despre România realizat în urmă cu 10 ani, în aprilie 2014. Se observă diferențe majore. În primul rând, crește puternic teama cu privire la observă posibilitatea unui conflict/război în zonă în care să fie implicată România. Ofensiva Rusiei în Ucraina, războiul din Gaza dintre Israel și Hamas, precum și suprapunerea culegerii datelor cu atacul cu rachete al Iranului asupra Israelului au amplificat masiv temerile românilor față de război. Creșterea prețurilor și problemele de sănătate cresc în importanță comparativ cu situația din urmă cu 10 ani, în timp ce diminuarea veniturilor și pierderea locului de muncă își pierd contextual din importanță comparativ cu situația din urmă cu 10 ani și chiar de anul trecut pe fondul creșterii puternice a temerilor de război,” a declarat Remus Ștefureac – director INSCOP Research.
Direcția țării
30,8% dintre români cred că România se îndreaptă într-o direcție bună (față de 25,5% în martie și 24,8% în ianuarie), în timp ce 62,5% sunt pesimiști în legătură cu viitorul țării (față de 70,6% în martie și 69,7% în ianuarie). 6,7% reprezintă ponderea non-răspunsurilor (comparativ cu 5,4% în martie și 5,5% în ianuarie).
Cred că lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună în România în special votanții PSD-PNL, cei cu vârsta între 18 și 29 de ani și persoanele cu venituri foarte ridicate. Sunt de părerea contrarie în proporții semnificativ mai ridicate decât media votanții AUR și persoanele cu venituri foarte mici.
Cea mai importantă sursă de îngrijorare. COMPARAȚIE între aprilie 2024 și aprilie 2014
33% dintre români sunt îngrijorați cel mai mult de posibilitatea unui conflict/război în care să fie implicată România (comparativ cu 9,9% în mai 2014), în timp ce creșterea prețurilor este menționată de 28,6% (față 24,5% în mai 2014). Înrăutățirea stării de sănătate reprezintă cea mai importantă sursă de îngrijorare pentru 18,5% dintre cei intervievați (față de 17% în mai 2014). 5,5% dintre români sunt îngrijorați cel mai mult de deteriorarea mediului înconjurător (2,4% în mai 2014), 4,9% de diminuarea veniturilor (16% în mai 2014), 4,7% de pierderea locului de muncă (22,7% în mai 2014), 1,7% sunt îngrijorați de producerea unor calamități naturale (2,6% în mai 2014), iar 1,9% de alte probleme (3,7% în mai 2014). 1,2% nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Sunt îngrijorați de creșterea prețurilor în special persoanele cu vârsta între 18 și 29 de ani, persoanele cu studii primare și persoanele care lucrează la stat. Înrăutățirea stării de sănătate este o îngrijorare împărtășită semnificativ peste medie mai ales de persoanele în vârstă, inactivi potențial activi, care au cont pe Facebook și care locuiesc în urbanul mic. Persoanele cu vârsta între 45 și 59 de ani, gulerele albe și locuitorii din regiunea Sud Est sunt categoriile socio-demografice cele mai îngrijorate de posibilitatea unui conflict/război în care să fie implicată România.
[…] Conform sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în aprilie 2024, românii rămân pesimiști față de direcția în care se îndreaptă țara, iar principalele surse de îngrijorare sunt: posibilitatea unui conflict/război în care să fie implicată România, creșterea prețurilor și înrăutățirea stării de sănătate. Datele au fost culese în perioada 12 – […] Citeste mai mult […]