Acasă Economie Statul se împrumută din nou de la populație

Statul se împrumută din nou de la populație

În perioada 6 aprilie 2026 – 8 mai 2026, Ministerul finanțelor lansează o nouă emisiune  de titluri de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,50%, 7,00% și, respectiv 7,50%.

Veniturile obținute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt emise în formă dematerializată.

Când și unde pot fi cumpărate titlurile de stat:

Între 6 aprilie 2026 – 6 mai 2026, prin platforma Ghișeul.ro;

Între 6 aprilie 2026 – 7 mai 2026 online, numai de persoanele fizice înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar.

Între 6 aprilie 2026 – 8 mai 2026 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;

Între 6 aprilie 2026 – 7 mai 2026 în mediul urban și 6 aprilie 2026 – 6 mai 2026 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

În primul trimestru al anului 2026, subscrierile pentru titlurile de stat TEZAUR au depășit 7,75 miliarde lei (7.750.234.269 lei).