Acasă Info Local Ștefăneștii de Jos: Cadou de majorat de la primărie

Ștefăneștii de Jos: Cadou de majorat de la primărie

DISTRIBUIȚI

După ce Primăria comunei Ștefăneștii de Jos și Consiliul Local au hotărât acordarea de ajutoare de urgență în cazul special al inundațiilor din această vară, din bugetul local și după ce s-a hotărât acordarea de ajutor pentru acoperirea cheltuielilor cu medicamentele sau intervențiile/acte medicale în cazul bolilor grave (cancer în faze avansate, ciroză hepatică, sindrom Down, autism, scleroză în plăci, intervenții chirurgicale majore, alte boli grave care sunt atestate prin documente medicale ca punând în pericol viața), în cuantum de până la 10.000 lei pe an, în temeiul Legii 416/2001, edilul Robert Ștefan a venit cu o nouă propunere.

Astfel, Primăria Ștefăneștii de Jos și Consiliul Local au hotărât să acorde suma de 500 de lei fiecărui tânăr al localității care împlinește 18 ani. Banii sunt dați conform Legii nr. 350/2006.

”Cine ne acuză de pomană electorală când vine vorba desre altfel de ajutoare greșește. Câți dintre noi nu am fi fost bucuroși să primim o asemenea sumă din partea autorităților locale la vremea respectivă? Nu e o sumă mare, dar la împlinirea acestei frumoase vârste tinerii, mai ales cei aflați în nevoie, se vor bucura. Criticile nu își au rostul aici”, declară primarul Robert Ștefan.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here