Primăria Stefăneștii de Jos anunta ca a inceput lucrările de reabilitare a grădiniței, pentru a corespunde necesităților preșcolarilor. Sunt în curs de efectuare reabilitarea termică refacerea învelitoare țiglă metalică, refacere pazie, săgeac și sistemele de preluare a apelor din precipitații, refacere tavane din gips carton și alte mici lucrări de intervenție.
De asemenea, continua eficientizarea sistemului de iluminat public stradal. În cadrul proiectului au fost prevăzute corpuri de iluminat asimetrice tip LED 60 W, cu flux luminos de 7.000 lm, pe fiecare stâlp electric de pe drumurile comunei și corpuri de iluminat tip LED 36 W, în cele doua cimitire și în parcul din fața primăriei, cu flux luminos de 4.025 lm. Per total se vor demonta 1.180 corpuri de iluminat vechi și se vor monta 1.254 corpuri de iluminat noi. Au fost reparate piese și accesorii în vederea funcționării în condiții de siguranță a sistemului de iluminat public stradal. ”Continuăm acest proces pe toate străzile și în toate obiectivele de interes din comună până la finalizarea lui, adică în 12 luni de la semnarea contractului din 4 iulie 2018”, sustin reprezentantii primariei.