Acasă Economie STRUCTURI DE ECONOMIE SOCIALĂ RESPONSABILE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

STRUCTURI DE ECONOMIE SOCIALĂ RESPONSABILE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

DISTRIBUIȚI

         Consiliul Județean Ilfov, parte într-un proiect finanțat din fonduri europene, a organizat, la 18 martie curent, masa rotundă cu tema ”Structuri de economie socială responsabile și protecția mediului înconjurător”. Au participat  specialişti, experţi şi reprezentanţi ai economiei sociale și ai unor organizaţii neguvernamentale care activează în domeniul protecției mediului. Potrivit Biroului de Presă al CJ Ilfov, aceştia au pus accent pe modalităţile prin care poate fi promovată economia socială şi pe modul în care structurile de economie socială vor îmbunătăți procesul de incluziune socială şi vor aduce profit, celor care înființează astfel de organizaţii. Totodată, în cadrul mesei rotunde au fost prezentate structurile de economie socială din domeniile prestărilor de servicii și ale producției care vor fi dezvoltate în cadrul proiectului – service auto, servicii de curățenie, producție de mase plastice, brutărie si o fabrica de peleti.

            Reprezentanţii CJ Ilfov, alături de iniţiatorii structurilor de economie socială, beneficiari ai proiectului, au dezbătut și teme referitoare la domeniile lor de activitate, despre cum pot susţine protecția mediului înconjurător şi dezvoltarea durabilă în rândul comunităţilor în care îşi vor desfăşura activitatea.

SES

Florin Ristea, de exemplu, reprezentantul unei structuri de economie socială, a subliniat faptul că în cadrul structurii care va fabrica peleți vor fi folosite, ca materie primă, lemnul și materiea primă vegetală – deşeuri provenind de la alte structuri de economie socială din regiune. Această iniţiativă a apărut ca urmare a dialogului cu spaţiul privat, cât şi a discutiilor purtate cu reprezentanții Primăriei Mogoşoaia și ai celor de la ROMSILVA.

La finalul discuţiei, participanții au concluzionat că un comportament responsabil, în special față de mediul înconjurător, reprezintă o caracteristică a unei SES sustenabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here