Compania de consultanță Valoria a realizat un studiu care captează perspectiva conducătorilor companiilor în legătură cu situația generată de pandemia COVID-19 în România. Studiul identifică percepția acestora asupra contextului actual, așteptările lor cu privire la durata de recuperare a companiilor după această criză și competențele echipei de management esențiale pentru a trece peste provocări cu succes.
Potrivit sondajului, 55% dintre companii apreciază că situația generată de pandemia COVID-19 în România este critică și foarte critică. Dintre cele 440 de companii respondente, 41% spun că, în următoarele luni din acest an, în România lucrurile vor evolua extrem de defavorabil. Pentru 29% dintre companiile respondente perioada de recuperare estimată este de 9-12 luni, însă 37% estimează că va fi de 12-24 de luni.
”Sondajul surprinde capacitatea de adaptare a companiilor și până la urmă a oamenilor. Adoptarea rapidă a funcționării în mediul digital a dislocat rutine și generat o anumită rezistență în prima fază. Ulterior, anxietatea legată de siguranța locului de muncă și lipsa de socializare a generat demotivare. Instalarea de noi competențe a devenit obligatorie din trei puncte de vedere: operațional, ca factor de motivare a oamenilor și ca mijloc de instruire pentru managementul eficinet al echipelor de la distanță. A avea angajații instruiți înseamnă creșterea implicării, productivității și competitivității companiei. Din studiu rezultă că sunt preferate training-urile care susțin aceste obiective”, spune Constantin Măgdălina, Expert Tendințe și Tehnologii Emergente, co-autor al cercetării.
În contextul digitalizării accelerate de migrarea multor operațiuni în mediul online, companiile sunt conștiente de noile provocări. Pentru angajați actualizarea cunoștințelor pentru lucrul eficient și sustenabil de acasă este obligatorie. Pentru manageri, abilitățile de luare a deciziilor, project management și managementul echipelor la distanta sunt esențiale.
Redefinirea modalităților de menținere a culturii organizaționale a companiei prin interacțiuni virtuale și luarea deciziilor în condiții de incertitudine sunt de asemenea alte provocări ale managerilor. Astfel, companiile respondente consideră că pentru echipa de directori executivi competențele care trebuie crescute sunt cele care țin de: strategii decizionale în situații de criză (79%), management financiar în context de criză (75%), managementul echipelor la distanță (71%).
Virtualizarea mediului de lucru a stimulat companiile să considere și mai mult că temele de care au în centrul lor comunicarea sunt relevante pentru echipa de manageri. Astfel, temele de training considerate relevante de companiile respondente la sondajul Valoria pentru managerii lor sunt: delegare de succes în echipele virtuale (72%), tehnici avansate de vânzare și negociere (71%), feeback și feedforward în mediul online (70%).
”Investiția în capitalul uman înseamnă viziune. Prin acest sondaj aflăm care este viziunea decidenților în legătură cu susținerea prin training a oamnilor din companiile lor. Rezultatele sunt cu atât mai interesante cu cât răspunsurile au fost oferite în contextul turbulent al pandemiei. Acum atenția este orientată spre siguranța angajaților și spre modalitățile de adaptare la acest nou context. Păstrarea avantajelor competitive, a culturii organizaționale, a reputației companiei și a asigurarea unor rezultate bune depind de învățarea unor noi competențe. Companiile care, și în această situație, vor pune accentul pe training vor avea numai de câștigat pe termen scurt, mediu și lung”, susține Elena Badea, Managing Partner Valoria.
Sondajul Valoria măsoară percepţia managerilor asupra temelor de interes, formatului, duratei, prețului cursurilor pentru instruirea angajaților și echipei de management. Sondajul are la bază un chestionar care analizează percepţiile a 440 de manageri provenind din companii cu activitate în 10 industrii. Chestionarul a fost aplicat în perioada 8 iunie – 15 iulie 2020.