Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică, până în data de 16 noiembrie, un proiect de modificare a Legii privind sistemul asigurărilor de şomaj. Printre altele, proiectul propune prime pentru tinerii la prima angajare, subvenţii pentru mamele cu trei copii, dar şi pentru victimele traficului de persoane.
Prima care va fi acordată tinerilor ar urma să fie plătită timp de doi ani de la angajare, în valoare de 1.000 de lei lunar în primul an şi 1.250 de lei lunar în cel de-al doilea an.
Pentru persoanele aflate în situaţii de risc, angajatorii ar urma să primească o subvenţie de 2.250 de lei pe lună, pe o anumită perioadă, iar în cazul mamelor cu 3 copii, ar urma să fie acordată aceeaşi subvenţie timp de un an.
Ministerul Muncii crede că aceste măsuri vin şi în sprijinul angajatorilor care se confruntă cu o lipsă a forţei de muncă şi dificultăţi în atragerea de personal stabil, în special în zonele defavorizate.
De-a lungul anilor, acest act normativ a suferit numeroase modificări pentru a răspunde schimbărilor socioeconomice și evoluției pieței muncii. Realitățile actuale impun o nouă intervenție legislativă, substanțială și adaptată noilor condiții. În prezent, România se confruntă cu o serie de provocări structurale, printre care se numără rata ridicată a șomajului de lungă durată, în special în rândul tinerilor, persoanelor cu un nivel scăzut de educație, dar și dificultățile de reinserție profesională a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate. În același timp, angajatorii reclamă lipsa forței de muncă calificate și dificultăți în atragerea de personal stabil, în special în zonele defavorizate. Totodată, măsurile de ocupare implementate până în prezent nu au generat întotdeauna impactul așteptat, fie din cauza lipsei de corelare cu nevoile reale ale pieței, fie din cauza unor constrângeri administrative și financiare.
Proiect propune majorarea pragului de vârstă pentru șomerii vârstnici de la 45 la 50 de ani, pentru alinierea la politicile europene și recomandările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind îmbătrânirea activă și prelungirea vieții profesionale. De asemenea, se introduc două noi categorii de persoane pentru care angajatorii pot beneficia de subvenționarea locurilor de muncă: mame cu cel puțin 3 copii în întreținere, până la împlinirea vârstei de 18 ani și persoanele care au executat o pedeapsă privativă de libertate, o măsură educativă sau alte măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare, în vederea susținerii reintegrării lor sociale.
De asemenea, se instituie o primă de stabilitate destinată tinerilor NEET care accesează primul loc de muncă pe durată nedeterminată, în cuantum total de 27.000 lei, acordată în două tranșe: 1.000 lei lunar în primele 12 luni și 1.250 lei lunar în următoarele 12 luni.
Prima este neimpozabilă și se acordă proporțional cu menținerea raportului de muncă, constituind un stimulent direct pentru integrarea și fidelizarea tinerilor pe piața muncii. Măsura contribuie la reducerea fluctuației timpurii a personalului tânăr, la creșterea stabilității locurilor de muncă și la dobândirea experienței profesionale.
Prin proiectul de act normativ regimul de exceptare de la acordarea sprijinului financiar se modifică prin excluderea angajatorilor care se află în insolvenţă, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora care înregistrează obligații fiscale restante la bugetul de stat, cu excepția celor pentru care s-au aprobat eșalonări, amânări sau suspendări la plată, potrivit legii.
Se introduce o condiționalitate potrivit căreia persoanele care au beneficiat de măsuri de stimulare a ocupării și ale căror raporturi de muncă au încetat prin demisie nu pot accesa din nou astfel de măsuri mai devreme de 12 luni. Această reglementare are rolul de a preveni abuzul, de a responsabiliza beneficiarii și de a asigura utilizarea eficientă a fondurilor publice. Prin stabilirea unei perioade minime între participările succesive la măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă, se reduce fenomenul de „rotație artificială” și se promovează angajarea durabilă, în concordanță cu bunele practici europene.
















