Acasă Politic Suntem tot la capitolul analize

Suntem tot la capitolul analize

Miniștrii interimar ai cabinetului Bolojan se întrec în a-și face imagine după ce Executivul a căzut prin moțiune de cenzură. După ce ministrul interimar al Sănătății a spus că stăm bine cu absorbția fondurilor europene și a precizat că există obiective aproape terminate, a venit rândul interimarului de la Muncă, Dragoș Pâslaru (REPER), care vrea să resolve problema legii salarizării unitare, adică cee ace vor să audă sindicatele.

Demersurile pentru definitivarea şi promovarea proiectului noii legi a salarizării continuă, chiar şi în condiţiile actuale, dă asigurări ministrul interimar al muncii, Dragoș Pîslaru.

El spune însă că nu-şi doreşte ca documentul – care este şi jalon în PNRR – să fie afectat de tensiunile politice din prezent, care ar putea genera critici subiective.

Astfel că aşteaptă un moment în care s-ar putea ajunge la un consens cu privire la principalele direcţii pe care să se construiască noile reguli în salarizarea bugetarilor.

Dragoș Pîslaru: ”Avem nevoie de două lucruri pentru a putea să pregătim proiectul mai departe sau să-l scoatem în consultări. Primul este să avem anvelopa financiară de la Ministerul Finanțelor Publice. Suntem în acest moment în contact direct cu Ministerul Finanțelor pe acest subiect, se fac analize, zilele acestea sperăm să se termine ca să putem avea această analiză. Al doilea lucru, împreună cu echipa Băncii Mondiale am redactat un document scurt de două pagini cu principiile și lucrurile esențiale ca fundament pentru acest proiect, pentru care, așa cum am mai anunțat, doresc să existe un acord politic mai larg pentru a vedea că există o majoritate parlamentară gata să-l susțină. În acest moment, Guvernul nu are posibilitatea să mai lanseze ordonanțe de urgență. Prin urmare, singurul cadru prin care îl putem adopta este un proiect de lege sau o inițiativă parlamentară. Ca timp, speranța mea este că după ce lucrurile se mai răcoresc, săptămâna viitoare să putem avea o reacție de la partide pe această listă de principii, pentru a vedea dacă putem avea un acord”.

Pâslaru nu spune însă că această nouă lege nu va putea fi aplicată până când deficitul bugetar nu va fi redus sub 5% din PIB.