Acasă Info Local Supărate pe Guvern și pe CJ-uri, unele primării au intrat în grevă

Supărate pe Guvern și pe CJ-uri, unele primării au intrat în grevă

După aproape două luni de dialog fără rezultat cu Guvernul, sindicaliștii Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România (SCOR), anunță intrarea în grevă începând cu 29 august 2025. Sindicatul numără aproximativ 20.000 de membri, în 1.343 de organizații din mai multe primării din țară, în special din comune și orașe mici. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de reforma propusă de Executiv, prin care se cere reducerea cu 25% a numărului de posturi, după ce acestea au fost deja reduse cu 10% anul trecut.

”În timp ce reducerea personalului în structurile centrale, promisă a fi de 20%, trenează, la nivelul comunelor fiecare al treilea salariat trebuie să plece, deși aceștia sunt cel mai prost plătiți dintre toți bugetarii.

În plus, după ce a promis preluarea asistenților personali ai persoanelor cu handicap la bugetul de stat, guvernul a modificat proiectul de lege și cei 60.000 de asistenți personali rămân în sarcina primăriilor.

Dublând cheltuiala aparentă cu salariile, acest artificiu va face ca majoritatea primăriilor comunale să pară că nu-și pot acoperi salariile din impozitele și taxele locale, ducându-le la jignitoarea invenție a premierului Ilie Bolojan – „meniul pentru săraci”, grila de salarizare specială numai pentru primăriile cu buget redus.

Cu sfidare și aroganță pe față, consiliile județene sunt expres exceptate de la această regulă, deși niciun consiliu județean nu-și acoperă salariile din veniturile proprii, ci doar din cotele defalcate din impozitul pe venit colectat în comunele și orașele județului.

Ultima, dar cea mai importantă pentru membrii noștri de sindicat, introducerea „jumătății de funcționar public” prin reducerea la jumătate a normei pentru funcționarii publici aflați în funcție, reprezintă cea mai pură formă de epurare politică a funcționarilor care apără legalitatea execuției bugetare, a achizițiilor publice, a urbanismului sau a actelor administrative, fără nici o legătură cu deficitul bugetar!”, se arată într-un comunicat al sindicatului.

Sindicaliștii vor o grilă de salarizare unică în administrația locală, pe categorii de UAT (criteriul numărului de locuitori, fără discriminare comune – orașe – municipii), indiferent de nivelul veniturilor proprii, așa cum este angajamentul deja asumat prin jalonul 420 din PNRR.

La sfârșitul lunii iulie, își anunțau intenția de a intra în grevă angajați ai primăriilor din Periș, Petrăchioaia și Tunari.