Acasă Economie Tarife mai mici in Romania pentru terminarea apelurilor fixe si mobile

Tarife mai mici in Romania pentru terminarea apelurilor fixe si mobile

DISTRIBUIȚI

Incepand cu 1 iulie 2021, operatorii de telefonie fixa si mobila care activeaza pe piata din Romania vor reduce tarifele pentru terminarea apelurilor in propriile retele ca urmare a stabilirii, la nivel european, a unor tarife maxime in acest sens. Astfel, tariful pentru terminarea apelurilor mobile va scadea cu aproape 8% fata de nivelul actual, pana la  0,7 eurocenti/minut, in timp ce tariful pentru terminarea apelurilor fixe va avea o scadere de aproximativ 20% fata de nivelul actual, ajungand la 0,078 eurocenti/minut. Aceasta masura de reglementare a fost stabilita de catre Comisia Europeana prin Regulamentul Delegat (UE) 2021/654, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 22 aprilie.

Regulamentul Comisiei Europene este obligatoriu si se aplica direct, fara a necesita transpunere in legislatia nationala.

Tariful maxim pentru terminarea apelurilor mobile

Noul tarif stabilit prin Regulamentul Comisiei Europene este in scadere cu aproape 8% fata de 0,76 eurocenti/minut, cat este in prezent, si va fi perceput de catre toti operatorii de telefonie mobila desemnati cu putere semnificativa pe piata serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile in propriile retele publice de telefonie.

Tariful de terminare a apelurilor la puncte mobile in vigoare in acest moment in Romania a fost stabilit de ANCOM ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite in statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unui model de cost LRIC pur.

Regulamentul Comisiei Europene stabileste si tarifele pentru urmatorii ani, ce se vor aplica si in Romania astfel:

0,55 eurocenti/minut in perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022;

0,4 eurocenti/minut in perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023;

0,2 eurocenti/minut de la 1 ianuarie 2024.

Tariful maxim pentru terminarea apelurilor fixe

In ceea ce priveste tariful maxim aplicabil pentru terminarea apelurilor fixe, acesta va fi cu aproximativ 20% mai mic fata de cel actual (0,098 eurocenti/minut) care se aplica in Romania de la 1 noiembrie 2020. Tariful in vigoare in acest moment a fost determinat de ANCOM in urma actualizarii mai multor parametri ai modelului de calculatie a costurilor de tip LRIC pur.

Regulamentul Comisiei Europene prevede o noua scadere a tarifului maxim pentru terminarea apelurilor fixe de la 1 ianuarie 2022, cand va ajunge la 0,07 eurocenti/minut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here