Guvernul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de aplicare a tarifelor de primă maxime de asigurare RCA practicate de asigurători la data de 28 februarie 2023.
Măsura vizează combaterea creșterii excesive a prețurilor și stabilizarea graduală a pieței de asigurări RCA.
Tarifele de primă maxime au fost stabilite la nivelul propriilor tarife de primă practicate de fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, cu posibilitatea ajustării cu maximum 6,8%. Tarifele se aplică în cazul contractelor RCA încheiate după data intrării în vigoare a hotărârii.
Comisioanele de distribuție aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuție, pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii.
Calculul despăgubirii are în vedere un tarif care nu poate depăși tariful mediu practicat de reprezentanțele rent-a-car care oferă servicii de închiriere de autoturisme fără conducător auto și se acordă numai în situația în care vehiculul avariat nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic.
Perioada maximă pentru care se pot acorda despăgubirile este de 30 de zile de la data eliberării autorizației de reparație de unitățile Poliției Române sau de la data eliberării documentului de intrare în reparație eliberat de asigurătorul RCA. Termenul va putea fi prelungit numai cu aprobarea asigurătorului RCA în situații justificate, probate cu documente.
În cazul vehiculelor care se încadrează în situația de daună totală economică, despăgubirile acoperă perioada cuprinsă între data constatării avariilor și data înaintării ofertei de despăgubire, cu respectarea termenelor prevăzute de Legea nr.132/2017. În acest caz, valoarea despăgubirii (costurile de înlocuire temporară a vehiculului avariat) nu poate depăși 25% din valoarea de piață a vehiculului avariat.
În prezent, pe piața asigurărilor RCA din România se manifestă în continuare o reticență în ceea ce privește apetitul la risc al asigurătorilor RCA pentru anumite categorii de asigurați, astfel că la data de 31 decembrie 2023 din numărul total de vehicule din parcul național auto, respectiv 10.333.293, erau asigurate un număr de 7.053.399 de vehicule.
În perioada ianuarie – martie 2024 au fost înregistrate peste 21.000 de solicitări de alocare a asiguraților cu risc ridicat, ceea ce înseamnă că fiecare asigurător RCA a preluat un număr de aproximativ 2.600 de astfel de asigurați.
[…] Guvernul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de aplicare a tarifelor de primă maxime de asigurare RCA practicate de asigurători la data de 28 februarie 2023. Măsura vizează combaterea creșterii excesive a prețurilor și stabilizarea graduală a pieței de […] Citeste mai mult […]