La sediul Parlamentului European de la Bruxelles, a fost inaugurată marți, 5 martie, expoziția „Tezaurul de aur al Băncii Naționale a României trimis la Moscova și niciodată returnat – o pretenție mai veche de un secol”, care prezintă dovezi istorice, înscrisuri, probe juridice și angajamentele părților rusă și română în legătură cu cele 91,5 tone de aur fin trimise la Moscova, anunță BNR.
Având în vedere că problema rezervei de aur confiscate de statul rus nu este cunoscută la nivel internațional, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis să susțină inițiativa de a aduce subiectul în atenția instituțiilor europene.
Documentele expuse atestă fără îndoială că „Tezaurul BNR trimis la Moscova, depus într-o țară aliată, împreună cu toate documentele relevante, în baza unui acord internațional, recunoscut și validat de istorie, reprezintă un caz singular în care rezerva de aur monetar este încredințată cu toate documentele oficiale și garanțiile de depozit conform cărora ar fi returnată oricând la cererea proprietarului, doar ca depozitarul să nu își respecte apoi aceste obligații, asumate conform tuturor normelor și obiceiurilor internaționale”, a susținut Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR.
Situația a rămas neschimbată până astăzi, deși în cadrul sesiunilor Comisiei comune româno-rusă pentru studierea problemelor relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României, înființată în anul 2003, partea rusă a acceptat că aurul BNR a fost trimis la Moscova și că documentele prezentate de partea română sunt valabile. În contextul actual, lucrările Comisiei au fost sistate.
„Concluzia noastră este aceea că Banca Națională a României are o creanță perfect valabilă asupra Băncii de Stat a Rusiei”, a declarat Cristian Păunescu, consilier al Guvernatorului BNR, în cadrul evenimentului.
„Convingerea mea este că Tezaurul va reveni acasă și momentul acesta nu este departe. Acțiunea de la Parlamentul European nu e decisivă, dar se înscrie în linia creării unui cadru de sprijin pe care ne așteptăm să-l primim de la Uniunea Europeană pentru a ne recupera Tezaurul în negocierile cu Federația Rusă”, a spus fostul președinte al României, Traian Băsescu.
Pentru o mai bună cunoaștere a situației Tezaurului românesc de la Moscova, lucrările semnate de Cristian Păunescu, „Tezaurul Băncii Naționale a României dus la Moscova și niciodată returnat”, și de Ilie Schipor, „Tezaurul României și destinul său. Argumente din arhivele rusești”, au fost traduse în limba engleză și distribuite fiecărui membru al Parlamentului European.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] La sediul Parlamentului European de la Bruxelles, a fost inaugurată marți, 5 martie, expoziția „Tezaurul de aur al Băncii Naționale a României trimis la Moscova și niciodată returnat – o pretenție mai veche de un secol”, care prezintă dovezi istorice, înscrisuri, probe juridice și angajamentele părților rusă și română în legătură cu cele 91,5 tone […] Citeste mai mult […]
Este inca o dovada a importantei istorice si economice a Tezaurului Romaniei trimis la Moscova si niciodata returnat. Este inacceptabil ca justitia si drepturile noastre sa fie incalcate in asemenea mod. Apreciez eforturile depuse de BNR si de Guvern pentru a aduce aceasta problema in atentia institutiilor europene. Sper ca acest gest va spori sansele ca Tezaurul sa fie recuperat si sa revina la locul sau de drept. Multumesc pentru munca depusa in organizarea acestei importante expozitii si pentru traducerea lucrarilor in limba engleza, pentru o mai buna informare a membrilor Parlamentului European.