Acasă Politic Toni Greblă va fi schimbat, vineri, din fruntea AEP

Toni Greblă va fi schimbat, vineri, din fruntea AEP

DISTRIBUIȚI

Preşedintele Camerei Deputaţilor a propus, marţi, în Birourile reunite ale celor două Camere, revocarea din funcţie a şefului AEP, Toni Greblă. Într-un interviu recent, președintele PSD Marcel Ciolacu a răspuns, explicit, că din punctul său de vedere președintele AEP trebuie să plece din funcție, indicând și faptul că Parlamentul este cel  care trebuie să ia o decizie.

Votul va fi dat vineri, în plenul Parlamentului.

Solicitarea semnată de Ciprian Şerban a fost trimisă comisiilor juridice ale celor două Camere, pentru întocmirea proiectului de hotărâre şi a raportului.

Motivele de revocare invocate sunt constatările Curții de Conturi referitoare la stabilirea, în martie 2023, la două zile după numire, a indemnizaţiei în baza salariului minim brut de 3.000 lei, în timp ce indemnizaţiile erau plafonate la 2.080 lei.

”Această eroare a dus la plăţi necuvenite de 118.830 lei pentru anii 2023-2024, afectând cheltuielile de personal ale AEP”, a explicat Şerban.

Un alt motiv pentru revocarea lui Toni Greblă este relocarea BEC în 2024, printr-un nou contract de sediu, deşi exista unul valabil, decizie care a generat costuri suplimentare pentru bugetul AEP.

În plus, Toni Greblă este acuzat că, prin declaraţiile publice şi acţiunile din ultima perioadă, a dat dovadă de o conduită incompatibilă cu funcţia deţinută, aducând atingere imaginii şi prestigiului AEP.

1 COMENTARIU

  1. […] Preşedintele Camerei Deputaţilor a propus, marţi, în Birourile reunite ale celor două Camere, revocarea din funcţie a şefului AEP, Toni Greblă. Într-un interviu recent, președintele PSD Marcel Ciolacu a răspuns, explicit, că din punctul său de vedere președintele AEP trebuie să plece din funcție, indicând și faptul că Parlamentul este cel  care trebuie să ia […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here