Acasă Economie TOT MAI MULTE VÂNZĂRI DE IMOBILE ÎN ILFOV

TOT MAI MULTE VÂNZĂRI DE IMOBILE ÎN ILFOV

DISTRIBUIȚI

Proprietarii de teren din România au vândut peste 54.000 de loturi agricole în primele cinci luni ale anului, potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în primele cinci luni ale acestui an sunt Timiş – 3.676, Dolj – 3.102 şi Arad – 2.885. În luna mai a fost tranzacţionat cel mai mare volum de terenuri agricole, respectiv 14.894 de loturi, cu 1.450 mai multe decât în luna martie, a doua lună ca număr de tranzacţii încheiate.

În privinţa tranzacţiilor de orice fel, inclusiv terenuri şi clădiri, ANCPI a înregistrat peste 234.000 de vânzări în perioada ianuarie – mai din an la nivel naţional. Doar în luna mai au fost înstrăinate peste 61.000 de proprietăţi. Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în Bucureşti – 26.673, Cluj – 15.646 şi Ilfov – 13.320, în primele cinci luni ale anului 2017. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Sălaj – 1.566, Gorj – 1.812 şi Caraş-Severin – 1.815. În luna mai 2017, cele mai multe imobile au fost vândute în Bucureşti – 6.946.

Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în primele cinci luni din 2017, a fost 88.532. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate în Bucureşti – 18.102, Ilfov – 6.240 şi Cluj – 5.737. La polul opus se află judeţele Covasna – 448, Gorj – 369 şi Sălaj – 345. – VLAD CRISTEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here