Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat că o măsură pe care vrea să o ia, după aprobarea cifrei de școlarizare pentru anul viitor, este limitarea numărului de elevi dintr-o clasă la 25.
”Școlile din România se depopulează, este o realitate tristă. Sunt copii din ce în ce mai puțini în școlile din România. Și atunci trăim următorul fenomen: și datorită faptului că școala românească este polarizată, adică sunt școli cu performanțe foarte bune, pot intra în orice competiție fără să ne temem că vom pierde, și școli cu performanțe slabe, părinții fac o presiune extraordinară pe școlile bune. Și-atunci suntem în situația în care în școlile în care se depopulează să avem puțini elevi și să avem foarte mulți elevi, 30-35 de elevi în clasă, în școlile foarte bune. Încercăm să găsim soluții în așa fel încât să nu mai ajungem aici”, a spus Andronescu.
De asemenea, denumirea clasei pregătitoare se va schimba în clasa I, din 2020, existând în acest sens o lege în vigoare. Tot din toamna anului viitor, învățământul obligatoriu va fi extins. ”Învățământului obligatoriu i se adaugă ultimii doi ani de grădiniță și ultimii doi ani de liceu. Adică ultimii doi ani de grădiniță înseamnă grupa mijlocie și grupa mare intră în învățământul obligatoriu pentru că fac parte din ceea ce se cheamă ultima parte a educației timpurii și care este extrem de importantă. Și ultimele două clase de liceu, clasa a XI-a și clasa a XII-a, pentru fiecare dintre aceste grupe introduse în învățământul obligatoriu, mai degrabă statul vine să-și asume susținere financiară suplimentară pentru că, de exemplu, manualele pentru ultimele două clase de liceu, nefiind obligatorii, nu erau acordate gratuit”, a mai anunțat ministrul. Legea este în vigoare și va fi aplicată gradual, începând cu 2020.
Locurile pentru elevii care intră la liceu în clasa a IX-a vor fi reduse. Din locurile pentru clasa a IX-a s-au tăiat 29.400 de locuri față de primul proiect de hotărâre de guvern și 30.400 față de cifra de școlarizare pentru această clasă din anul în curs (165.000 de locuri conform HG 131/2018).