”Vorbe-n parlament, gloanțe pe front… dar pentru cine?!
Există o categorie specială de oameni în România.
Îi recunoști după aerul sobru, discursul grav despre „interesul național” și talentul cu care ridică mâna în Parlament la orice vot care decide soarta țării.
Sunt oamenii care vorbesc cu însuflețire despre arme, tancuri, dotări, pericole geopolitice, conspirații de dincolo de Prut sau de dincoace de Atlantic.
Unii ar jura că sunt gata să-și dea viața pentru România. Până când, în loc de microfon și cravată, vine vorba de pușcă, bocanci și ordin de mobilizare.
Aici, stimați români, începe adevărata piesă de teatru național”, declară senatorul SOS România Ninel Peia.
”În timp ce tinerii acestei țări, unii săraci, alții cu credite pe la bănci, alții abia ieșiți din facultăți sau de pe șantiere, sunt buni de trimis pe front, distinșii noștri parlamentari se pot ascunde sub o pătură legislativă, croită în vremuri demult apuse.
Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor prevede la Articolul 26 că Pe durata exercitării mandatului de parlamentar, deputații și senatorii nu pot fi concentrați sau mobilizați.
Pe românește, dacă România intră în război, unii încarcă pușca, alții bagă scutirea-n buzunar.
Uitați-vă la discursurile belicoase din ultimii ani!
Când e rost de achiziții de armament, de declarații de presă sforăitoare, de gesturi de vitejie în direct la televizor, sunt primii.
Când se votează mobilizarea generală, așteaptă cu mâna pe telefon, să vadă dacă e valabil și pentru ei. Nu e!
Am auzit de la unii colegi, în șoaptă, cum că „parlamentarii au alt rol în caz de război”.
Da, să stea bine ascunși prin birouri, pe la Ministere, pe la „coordonare strategică” în spatele liniilor, în timp ce fiul lui Gheorghe de la Vaslui, nepotul lui Ion din Teleorman și tânărul Mihai de la Constanța merg la front să apere „țara întreagă”, adică inclusiv pe cei care au votat să nu meargă.
Ei bine, lucrurile astea nu mai pot continua.
Istoria ne-a învățat că în clipe de restriște, demnitarii adevărați mergeau în fruntea oamenilor, nu în spatele lor.
Învățătorul din sat, primarul, preotul, senatorul, pe front, alături de ceilalți.
Nu cuvinte goale, nu simulacre de „patriotism” de la tribuna parlamentară, nu poze cu uniformă în fața oglinzii.
De aceea am depus ieri, în Parlament, proiectul de lege intitulat „Toți pe front, nimeni în fotoliu”.
Simplu, clar, pe înțelesul tuturor, în caz de mobilizare, stare de asediu sau război, deputații și senatorii României vor avea aceleași obligații militare ca orice alt cetățean.
Vor fi mobilizați, concentrați, luați la oaste la fel ca restul poporului.
Nu e doar o chestiune de legalitate, e una de demnitate națională!
Nu poți vota trimiterea țării la război și să rămâi pe canapea, cu telecomanda în mână și legitimația în buzunar.
Nu poți cere tinerilor să-și dea viața, cât timp tu îți faci rezervare la schi în Austria.
Nu poți să-ți ascunzi odrasla prin Occident, în timp ce ai noștri pleacă cu vesta antiglonț ruginită.
Dacă tot vorbim de echitate, solidaritate și „unitatea națională în fața pericolului”, să începem cu egalitatea în fața datoriei.
Vrei să decizi destinele națiunii? Foarte bine!
Dar fii gata să aperi cu arma în mână, dacă vremea o va cere, patria în care ai pretins că ai investit atâta grijă.
Sigur, știu că vor apărea voci indignate.
Că e populism, că e retorică de mahala, că parlamentarii trebuie protejați pentru a coordona statul.
Acesta nu e un moft politic. E o datorie morală!
Și un gest de minimă igienă legislativă. Dacă vrem să avem un parlament respectat, să începem prin a-l face responsabil în fața propriei națiuni.
Iar dacă vrem să trăim în continuare în România în care „toți sunt egali, dar unii mai egali decât alții”, atunci haideți să păstrăm actualul articol 26.
Dar dacă vrem o țară a bărbaților demni, a femeilor curajoase și a demnitarilor cu coloană vertebrală, nu cu coloană de mașini blindate, atunci această lege trebuie votată.
Toți pe front, nimeni în fotoliu.
Simplu. Românește. Corect.”, declar Peia.
