Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) aplică noi măsuri de fluidizare a traficului și de creștere a atractivității transportului public. Astfel, începând de sâmbătă, 16.03.2024, autobuzele liniilor 112, 205, 301, 330 și 605, precum și cele ale liniei de noapte N119 vor circula pe calea de rulare a tramvaielor de pe Bulevardul Aerogării, până la Str. Neagoe Vodă.
Potrivit dispozițiilor TPBI, autobuzele liniilor 112, 301, 330 și N119 vor circula pe calea de rulare a tramvaielor de pe Bd. Aerogării, numai pe sensul spre Șos. Bucureşti-Ploiești, de la intersecția cu Str. Nicolae Caranfil până la Str. Neagoe Vodă, iar autobuzele liniei navetă 605 vor circula pe calea de rulare a tramvaielor pe ambele sensuri, pe aceeași porțiune. Linia 205 va funcționa pe calea de rulare a tramvaielor, pe sensul spre Șos. București-Ploiești, doar de la intersecția cu Bd. Ficusului până la Str. Neagoe Vodă.
Pe traseul modificat, autobuzele liniilor 112, 301, 330 și N119 (pe sensul spre Șos. București – Ploiești) și 605 (pe ambele sensuri) vor opri în stațiile de la peronul liniei de tramvai „Apicola” și „Piața Băneasa„, iar vehiculele liniei 205 vor efectua (pe sensul spre Șos. București – Ploiești) stația de la peron „Piața Băneasa”.
Liniile de tramvai 14, 40 și 55 vor funcționa pe trasee modificate în ziua de sâmbătă, 16.03.2024, pentru a permite executarea lucrărilor de remediere a unei avarii la rețeaua de apă de pe Calea Călărași nr. 76. Pentru preluarea călătorilor, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov a dispus înființarea liniei navetă de autobuz 614, care va asigura legătura între terminalul „Piața Sfânta Vineri” și Foișorul de Foc.
Așadar, tramvaiele liniei 14 vor circula între terminalele „Republica” și „Pantelimon” pe traseul: „Republica”, Bd. Basarabia, Calea Călărași, Str. Traian, Bd. Ferdinand I, Șos. Pantelimon, terminal „Pantelimon” și retur.
Linia 40 va funcționa între stația „Hala Traian” și capătul de linie „Chimopar”, astfel: Stația „Hala Traian”, Str. Traian, Bd. Pache Protopopescu, Șos. Iancului, Șos. Pantelimon, Bd. Chișinău, Bd. Basarabia, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Theodor Pallady, capăt de linie „Chimopar”, cu întoarcere pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călărași, stația „Hala Traian”.
Traseul liniei 55 va fi scurtat, tramvaiele urmând să circule între Piața Iancului și terminalul „Pantelimon”, astfel: Piața Iancului, Șos. Iancului, Șos. Pantelimon, terminal „Pantelimon” și retur.
Călătorii vor fi preluați de linia navetă de autobuz 614, care va funcționa pe traseul: terminal „Piața Sfânta Vineri”, Str. Sf. Vineri, Bd. Mircea Vodă, Bd. Corneliu Coposu, Calea Călărași, Str. Traian, capăt de linie „Foișorul de Foc”, cu întoarcere pe Str. Traian, Str. Iancu Cavaler de Flondor, Bd. Pache Protopopescu, Str. Traian, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sfânta Vineri, terminal „Piața Sf. Vineri”.
[…] Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) aplică noi măsuri de fluidizare a traficului și de creștere a atractivității transportului public. Astfel, începând de sâmbătă, 16.03.2024, autobuzele liniilor 112, 205, 301, 330 și 605, precum și cele ale liniei de noapte N119 vor circula pe calea de rulare a tramvaielor de […] Citeste mai mult […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]