La solicitarea călătorilor, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus ca autobuzele liniilor 102 și 104 să oprească și în stația „Pantelimon” (comun cu liniile 406, 452, 454, 457 și 458), pe sensul spre terminalul „Cora Pantelimon, începând cu data de 23.09.2022.
Tot de la data de 23.09.2022, autobuzele liniei 783 vor opri, pe sensul spre terminalul „Aeroportul Internațional Henri Coandă”, și în stația „Piața Unirii 4″ (comun cu liniile: 361, N101, N104, N105, N107, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N118), amplasată pe Bd. I.C. Brătianu. Măsura luată de TPBI le asigură utilizatorilor transportului public conexiuni directe cu numeroase linii de autobuz, dar și o legătură facilă cu metroul.