Acasă Editorial TRADIŢIE ŞI MODERNITATE RURAL-ILFOVENE

TRADIŢIE ŞI MODERNITATE RURAL-ILFOVENE

DISTRIBUIȚI

(Ori boier, ori țăran…)

Ca vechi ilfoveni, trăitori “la ţară” revenim periodic cu exemple din trecutul nu prea îndepărtat dar şi din prezentul pe care îl trăim cu intensitatea timpurilor de azi. Foarte mulţi dintre cei care au migrat, în anii socialismului, către marile oraşe, unde industrializarea îi aştepta cu braţele deschise, au rămas doar cu amintirile despre viaţa lor din copilărie şi tinereţe. Atunci, când ei au plecat de acasă, existau, încă, (cel puţin) rămăşite din gospodăria tradiţională. Adică acea gospodărie care îşi asigura în proporţie de  80-90%  cele necesare traiului prin şi din resurse proprii. Adică grâu pentru pâine, porumb pentru mămăligă şi animale, vin şi ţuică, fasole, cartofi, ulei, varză, murături, gemuri, dulceţuri, magiun, ceapă, praz, morcovi şi multe, multe altele. Desigur, mai erau necesare şi produse care se cumpărau din oraşele apropiate sau de la “comperativă”: zahăr, chibrituri, gaz pentru lampă şi accesorii gospodăreşti, cum ar fi felinare, sticle de lampă, sape, cazmale, topoare etc.. Ţăranii noştri consumau produsele lor în funcţie de sezon: vara şi toamna, roşii, castraveţi, ardei sau vinete, spre sfârşitul verii şi toamna: struguri sau pepeni. Nu îşi permiteau să consume, precum astăzi, castraveţi sau roşii proaspete în mijlocul iernii! Nu aveau de unde le procura (ne exista puzderia de buticuri de azi), iar cele din marile oraşe erau mult peste posibilităţile lor băneşti.

Dar să abordăm şi un alt subiect etern-valabil: consumul de energie la ţară, pe timpuri şi azi. Ţăranii noştri erau foarte chivernisiţi: iernau în una – maxim două camere deşi aveau, majoritatea, peste 5 copii. Era simţul lor ţărănesc-gospodăresc de a economisi combustibilul lemnos. Deşi pădurile ilfovene erau bogate (Ilfovul s-a născut pe vechii Codrii ai Vlăsiei) nu îşi permiteau să se aprovizioneze din ele. Bineînţeles că acestea aveau proprietari fermi. Erau binecunoscute, pe acele timpuri, “sobele oarbe” care foloseau toate resturile furajere din gospodăriile ţărăneşti: coceni de la vite, “bețe” de floarea soarelui, vrejuri de roşii, vinete, ardei, paie si multe altele. Lemnele  din pădure erau folosite foarte puţin, îndeosebi pentru prepararea hranei. Căci costau bani pe care ţăranii nu prea îi aveau. Prepararea hranei era o mare problemă:şi pentru o cană cu ceai trebuia aprins focul cu vreascuri de tot felul, în sobele cu plită sau vara în cele alăturate cuptoarelor de copt pâinea. Un pas înainte în viaţa atât de grea a bunicelor şi mamelor noastre l-a constituit apariţia lămpilor cu gaz. Iar apariţia şi răspândirea aragazelor a fost  o adevărată revoluţie.

Procesul de modernizare ilfoveană este perpetuu şi a atins cote înalte. Dacă pe timpuri “tot românul era poet”, azi “tot ilfoveanul este instalator”. Şi conform acestei calităţi mulţi s-au apucat să-şi monteze instalaţii de încălzire artizanale şi, evident, individuale. Fără proiecte, fără asistenţă de specialitate, după priceperea fiecăruia. Şi rezultatele se văd: un lung şir de probleme cu instalaţiile improvizate. Cu întreţinere costisitoare şi cu cheltuielile de rigoare. Şi astfel “traiul ieftin de la ţară ” de pe timpurile bunicilor noştri este o iluzie. Vorba unui ilfovean: “Nu poţi fi şi boier şi ţăran”. Nu putem avea confortul din marele oraş de alături la preţurile bunicilor noştri.

mana_care_scrieVASILE BOLBOJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × 1 =